Media

George Burcea, adevărul despre divorțul de Andreea Bălan. Abia acum a spus adevărul

George Burcea și Andreea Bălan au format unul dintre cele mai controversate cupluri de la noi din țară. Relația lor s-a terminat mult prea devreme, după ce a devenit una tot mai rece și presărată cu săgeți și atacuri dureroase. Acum, după finalizarea divorțului, actorul spune lucrurilor pe nume și transmite tuturor adevărul.

George Burcea, adevărul despre Andreea Bălan

George Burcea și Andreea Bălan au avut parte de o căsnicie extrem de scurtă. Cei doi s-au căsătorit în luna august a anului 2019 și s-au despărțit cu certuri și multe controverse în martie 2020, semn că nu a fost cea mai bună alegere să facă acest pas extrem de important.

Actorul a fost invitat la emisiunea online „În Oglindă’, prezentată de Mihai Ghiță, unde a vorbit despre cum au stat lucrurile între ei de s-a ajuns la divorț. Celebrul actor spune că nu și-a dorit deloc divorțul și i-a fost greu să accepte că nu mai are o familie și va sta departe de cele două fetițe pe care le are cu Andreea Bălan.

Burcea spune că, atunci când a simțit că locul lui nu mai este în acea relație, a lăsat deoparte orice regret și a decis să plece, deși știa câte bârfe vor apărea. Recunoaște că și el a greșit, dar nu își asumă în totalitate vina, pentru că spune că a încercat să se dedice complet familiei lui, dar nu s-a putut.

„A fost foarte greu. Nu mi-am dorit divorțul. Am încercat să îmi adun toată energia și efortul psihic ca atunci când o să îmi formez o familie să fiu 100% acolo și am fost. Dar ce crezi, lucrul ăsta nu s-a putut 100% după acel moment. Când nu au mai funcționat lucrurile, am plecat, indiferent de cancanuri și alte lucruri. Nu doresc să vorbesc despre ele.’, a spus el.

În ce relație au rămas Burcea și Andreea Bălan

Actorul a dezvăluit că a fost greu să aibă o relație normală cu Andreea după despărțire, pentru că nu se puteau opri din atacuri și răutăți. Totuși, se bucură că acum a ajuns la un numitor comun cu frumoasa cântăreață, de dragul celor două fetițe pe care le au împreună.

După aproape un an și după finalizarea divorțului, George Burcea și Andreea Bălan au decis să îngroape securea războiului și să colaboreze eficient, de dragul celor două fetițe pe care le au împreună și pe care trebuie să le crească frumos. Actorul este mulțumit că poate petrece timp cu cele mici în weekend și așa rămân apropiați.

„Am doi copii minunați, două fetițe sănătoase și este important că atât ea, cât și eu, să ne vedem de interesele copiilor că asta este cel mai important acum în relația noastră. Slavă cerului, de două luni mi se permite să le iau în fiecare weekend la mine, în apartament unde stau. Le iau de la grădiniță și le aduc acasă duminică seara’,’, a mai spus Burcea.

În plus, mărturisește că cel mai greu i-a fost în timpul divorțului când a văzut că nu are pe nimeni alături și chiar și propriul lui tată este împotriva lui, dând declarații false despre el la TV. Îi este recunoscător nașului de botez al Clarei pentru că l-a sprijinit necondiționat și l-a înțeles.

Comments are closed.