Media

Gigi Becali și-a donat averea! Milionarul continuă să facă fapte bune: “E prea mică milostenia!”

Gigi Becali este unul dintre cele mai cunoscute personaje de la noi din țară. Latifundiarul din Pipera se numără printre cei mai potenți financiar bărbați din Românua, care nu duce lipsă de nimic și face o mulțime de fapte bune. De curând, acesta și-a donat o parte din avere fără a se gândi vreo clipă.

Becali, donație surprinzătoare

Gigi Becali a ajutat o mulțime de oameni de-a lungul timpului și, de multe ori, fără ca aceștia să îi ceară să le ofere ceva. Milionarul este cunoscut deja pentru faptele sale bune și pentru credința puternică. De curând, a mai făcut un gest extrem de emoționant și măreț.

Recent, Becali a fost contactat de niște enoriași, dare i-au cerut ajutorul. În cartierul Cosmopolis, pe lângă Capitală, latifundiarul din Pipera deținea un teren de 2000 mp, pe care acum l-a donat. Oamenii s-au plâns că nu au o biserică, motiv pentru care au apelat la celebrul latifundiar.

„Voiau să facă biserică și m-au sunat. Era în Cosmopolis, acolo, le-a promis că le face biserică și nu le-a făcut. M-a sunat o femeie care e creștină, merge la biserică și mi-a zis că vor să facă. Le-am dat 2.000 de mp, ce mare lucru. E prea mică milostenia ca să o discutăm”, a declarat Gigi Becali.

Deși este un gest extrem de frumos, Becali consideră că nu merită prea multe laude și că acest subiect nu merită să fie dezbătut. De curând a fost scoasă la vânzare o pensiune cu curtea imensă, dar și o mică biserică, într-o zonă foarte frumoasă. Bacali a cumpărat acea locație și le-a lăsat măicuțelor pensiunea, pentru a locui acolo, iar o dată la două săptămâni, duminica, un preot din apropiere merge să țină slujba.

Averea lui Gigi Becali

Gigi Becali are o avere estimată între 350 și 400 de milioane de euro, potrivit celui mai recent Top 300 Capital. Latifundiarul se situează pe locul 12 în topul celor mai bogați oameni din țară și pe poziția a treia în clasamentul românilor din sport.

Nimeni nu știe ce avere are, cu adevărat, Becali. Bunul său prieten, Dumitru Dragomir, a făcut dezvăluiri interesante despre bunurile pe care le deține, susținând că doar terenurile pe care le are valorează peste un miliard și jumătate de euro.

”Gigi Becali are pământuri de cel puțin un miliard și jumătate acum. Păi, mă, nu știe nimeni, nici nu știu dacă am dreptul să spun. Are pădure și din subvenție poate să trăiască oriunde în lume fără să mai muncească el și copiii lui toată viața. Are mii de hectare de pădure, fraților! Pe asta n-o știe nimeni! Nici eu nu știu dacă e bine să spun sau nu că se supără ăsta, vă dați seama.

Pământul lui Gigi costă acum 300 de euro metrul, sub 250 de euro nu se vinde. În doi-trei ani, se vinde cu 800 de euro. Din punctul meu de vedere, are peste două miliarde. Convingerea mea este că, dacă trăiește cinci mii de ani, nu poate să rămână fără bani”, a declarat Dumitru Dragomir, la Prosport Live.

Comments are closed.