Horoscopul zilei de vineri, 14 ianuarie 2022 cu cele mai importante previziuni astrologice dedicate celor 12 semne zodiacale. Află aici ce ți-au rezervat astrele pentru această zi în funcție de zodia în care te-ai născut sau de ascendentul tău. Sunt și vești bune, dar și vești îngrijorătoare!
Horoscop vineri, 14 ianuarie 2022
Previziuni astrologice generale pentru fiecare zodie. Norocoșii zilei sunt nativii zodiei Fecioară și Scorpion, iar cei mai puțin fericiți astăzi vor fi Racii și Leii. Aflați în cele ce urmează care sunt veștile din partea astrelor.
Zodia Berbec
Conflictul care se simte în jurul tău, la serviciu sau în familie, este pe cale să fie înăbușit datorită intervenției unei persoane cu mai multă experiență de viață care știe cum să pună problema.
Zodia Taur
Toleranța și răbdarea sunt cele două chei pe care trebuie să le folosiți în relația cu persoana iubită. Urmați acest sfat din partea astrelor, iar rezultatele se vor vedea cât de repede.
Zodia Gemeni
Gemenii sunt îndemnați să-și ia inima-n dinți și să fie cei care deschid calea spre comunicare și împăcare în familie. Un ton scăzut, blindat cu intenții bune, nu are cum să nu liniștească apele.
Zodia Rac
Racii vor avea bătăi de cap la locul de muncă, din cauza unor chestiuni pe care nu le-au rezolvat la timp, sau așa cum li s-a cerut. Nu vă fie jenă să vă scuzați și să mai cereți o șansă pentru a repara lucrurile.
Zodia Leu
Pentru nativii zodiei Leu această zi va fi proastă din perspectiva banilor. Pierd bani, cheltuiesc fără măsură și apoi regretă, ori este zi de plată a taxelor. În orice caz, tot cheful le va pieri când vor vedea cum pleacă banii din cont.
Zodia Fecioară
Cei născuți sub semnul zodiacal al Fecioarei vor avea o zi magică, în compania celor dragi. Nu este exclus să facă o vizită unei rude pe care nu au mai văzut-o de mult timp. În plan sentimental îi așteaptă o mare surpriză.
Zodia Balanță
Nativii zodiei Balanță sunt pregătiți sufletește pentru o schimbare majoră în viața lor. Au tot analizat lucrurile, iar acum, fără să fie impulsionați de cineva, sunt pe cale să ia o decizie. Pot fi schimbări în viața sentimentală sau în carieră.
Zodia Scorpion
Pentru Scorpioni ziua începe cu o veste importantă din sfera banilor. Li se va face o plată mult așteptată, ori, nu este exclus să primească o mărire salarială substanțială. Acești nativi sunt pe cale să facă o schimbare extrem de benefică în carieră.
Zodia Săgetător
După câteva zile de instabilitate, nativii zodiei Săgetător descoperă cât de bine se așează lucrurile când sunt lăsate să intre pe făgașul lor normal. Uneori nu este nevoie de nici cel mai mic efort, pentru ca binele să apară în viața noastră.
Zodia Capricorn
Ai parte de tot felul de piedici în drumul spre succes, dar ideea este să nu renunți la scopul tău pentru că finalul se anunță unul fabulos. Ascultă, dacă vrei, sfaturile celor din jur, dar nu lăsa pe absolut nimeni să te oprească.
Zodia Vărsător
Vărsătorii au parte de tensiuni în familie. O rudă mai în vârstă le face tot felul de reproșuri, iar ei pur și simplu nu se mai pot abține. Astrele vă sfătuiesc să nu fiți acizi cu familia și să evitați orice fel de conflict verbal.
Zodia Pești
În prima parte a zilei, nativii zodiei Pești nu sunt deloc în apele lor. Nu le convine nimic, fac tot felul de reproșuri celor din jur și sunt respingători. Își vor reveni spre seară când vor avea musafiri.