Știri

UPDATE Reacția Mega Image. Șobolanii mănâncă de pe rafturi

O fotografie de-a dreptul revoltătoare a zguduit astăzi internetul: doi șobolani mănâncă dintr-un covrig de pe rafturile unui magazin din sectorul 1 al Capitalei.

UPDATE, 17 iunie 2021, ora 01:53: Magazinul în cauză face parte din rețeaua de supermarketuri Mega Image, compania a transmis un punct de vedere după apariția publică a imaginilor din magazinul situat în Sectorul 1, București.

Ne dorim să acordăm scuze tuturor clienților noștri în urma incidentului neplăcut petrecut în magazinul nostru din Ion Mincu și să asigurăm pe această cale că intervenim frecvent în magazinele noastre cu soluții de deratizare la un interval mult mai des decât prevederile legale, mai ales că în anumite zone sunt foarte multe surse externe pe care nu le putem controla.
În magazinul menționat, care se află la parterul unei clădiri vechi, ultima deratizare a avut loc în cursul zilei de ieri.

Pentru că ne dorim să luăm măsuri suplimentare, am închis astăzi magazinul și vom acționa cu un tratament de eradicare mai puternic. De asemenea, spațiul din magazin este și va fi în continuare igienizat după fiecare tratament pentru a asigura toate condițiile de siguranță alimentară.

În prezent, analizăm soluții de izolare completă a magazinelor de sursele externe pentru a rămâne în siguranță. Vom lua toate măsurile care țin de noi și vom monitoriza în continuare magazinele noastre pentru a preveni incidente de acest fel.”, a tranmis Mega Image într-o postare pe Facebook.

Ce spun administratorii unității

După ce această imagine a circulat toată ziua pe rețelele de socializare, reprezentanții magazinului au clarificat situația printr-un comunicat. Aceștia și-au cerut scuze de la clienți și au ținut să precizeze că magazinul a fost închis pentru deratizare.

Totodată, conducerea supermarketului  susține că magazinul este deratizat mult mai frecvent decât prevedere legea din cauza situației îngrijorătoare din sectorul 1.  cu toate acestea, factorii externi nu pot fi controlați în totalitate și astfel se ajunge la situații șocante precum cea de astăzi.

„Intervenim frecvent în magazinele noastre cu soluții de deratizare la un interval mult mai des decât prevederile legale, mai ales că în anumite zone sunt foarte multe surse externe pe care nu le putem controla”, a transmis compania într-un comunicat.

De multe săptămâni în Sectorul 1 al Capitalei situația este dezastruoasă. Asta din cauza unui scandal izbucnit între Primărie și societatea de salubrizare Romprest, care refuză să ridice gunoiul invocând restanțe de plată.

S-au format munți de deșeuri pe străzile din sector și atât Romprest cât și Primăria au fost amendate de către Garda de Mediu. Inițial, primarul Clotilde Armand a susținut că acesta este un fake news, iar primăria nu a fost amendată.

Din păcate locuitorii din sector sunt cei care au cel mai mult de suferit de pe urma acestui dezastru. Sectorul 1 se transformă pe zi ce trece într-un adevărat pericol epidemiologic.

Comments are closed.