Știri

Incendiu devastator! Au ars peste 2.000 metri pătrați

Un incendiu devastator a avut loc noaptea trecută, în comuna Inuri, județul Alba. Flăcările au ars ore întregi și specialiștii deplasați la fața locului s-au luptat din răsputeri să stingă incendiul. A ars vegetație uscată și litieră de pădure și au fost provocate pagube majore.

Incendiu major în comuna Inuri

Pompieriii au intervenit noaptea trecută, în jurul orei 22.30, pentru localizarea și stingerea unui incendiu în comuna Inuri din județul Alba. Se pare că au ars aproximativ 2000 de mp, după ce mai mulți copaci au fost cuprinși de flăcările imense, care s-au extins rapid și nu au putut fi stinse ore în șir.

Potrivit ISU Alba, Detașamentul de pompieri Alba Iulia a intervenit noaptea trecută pentru stingerea unor buturugi și doborâturi din perimetrul deja afectat ca urmare a incendiului de vegetație uscată și litiera de pădure din localitatea Inuri, comuna Vințu de Jos.

Inițial, în pădure au fost trimise să stingă flăcările doar o autospecială pentru stingere cu apă și spumă și o autospecială APIC. Între timp, Inspectorul Șef a dat ordin să intervină și Grupa Operativă, pentru că situația începuse să se agraveze.

Pentru stingerea incendiului de vegetație au intervenit: ISU Alba (cu 3 ofițeri, 14 subofițeri cu 1 ASAS, 1 APIC, 1 DUSTER), SVSU METEȘ și Ocolul Silvic Valea Ampoiului (5 persoane cu mijloace de primă intervenție), SVSU Vințu de Jos (5 voluntari cu 1 DUSTER, cu mijloace de primă intervenție) și STS Alba (3 persoane cu mijloace de primă intervenție).

Specialiștii au reușit să stingă complet incendiul în jurul orei 02.00 și au constatat că a ars aproximativ o jumătate de hectar de teren.

Incendiu munții Șureanu

Sâmbătă a izbucnit un incendiu de vegetație în Munții Șureanu care, ulterior, s-a extins luni. Opt hectare de teren au fost afectate, iar la fața locului au intervenit 100 de pompieri.

Salvatorii au fost nevoiți ieri să care apa în spate, deoarece incendiul a izbucnit într-o zonă situată la mare înălțime, unde nu ar fi putut avea acces niciun utilaj. Cu greu au putut parcurge specialiștii drumul, fiind foarte abrupt. Incendiul a fost localizat la o altitudine de aproape 1.400 de metri.

Comments are closed.