Media

Încep divorțurile după emisiunea “Mireasa”. Andreea și Alexandru, acuzații de violență

Încep divorțurile după emisiunea Mireasa. Poveștile de dragoste începute în casa Mireasa și pecetluite prin căsătorie, par că se destramă rând pe rând. Săptămâna trecută anunțam despre despărțirea dintre Andra și David, iar acum o nouă bombă a șocat fanii show-ului matrimonial. Andreea și Alexandru sunt în prag de divorț.

Andreea și Alexandru de la Mireasa – în prag de divorț

Veste proastă pentru fanii emisiunii Mireasa, în special pentru cei care au urmărit al doilea sezon al show-ului matrimonial. Andreea și Alexandru, care s-au căsătorit în emisiune, sunt la un pas de divorț.

Nimeni nu se aștepta la acest deznodământ în cazul celor doi tineri. Au trecut doar trei luni de la ieșirea din casa Mireasa, spuneau că relația lor merge bine și afară, iar acum a venit anunțul că se despart.

Mai mult decât atât, la mijloc ar fi niște probleme grave și acuzații de agresiune.

Fostul soț mă bătea cu pumnii în cap, până la leșin. În casă a fost bărbatul ideal, a fost altceva. În afara casei s-a schimbat totul și nu a mai fost la fel. Am încercat să fiu partenera perfectă. Găteam, făceam curat în toată casa, mă ocupam de tot. Divorțul este în proces, am mers acum două zile la notar. Este cel mai urât episod din viața mea, nu mai vreau să aud de așa ceva niciodată. Vreau să scap să-mi văd de viața mea, a spus Andreea.

Potrivit Wowbiz.ro, de cealaltă parte, Alexandru susține că nu și-a bătut niciodată soția. Doar ei știu ce s-a întâmplat cu adevărat în scurta lor căsnicie. Cert este că ambii au șters pozele în care apăreau împreună pe rețelele de socializare.

Probleme în căsnicia Andrei și a lui David – foști concurenți Mireasa

Nici în cuplul Andra și David nu curge lapte și miere, deși așa dădeau de înțeles la scurt timp după terminarea emisiunii de la Antena 1. Săptămâna trecută Andra a anunțat că ea și David s-au despărțit și că s-a săturat să fie singura care face eforturi ca această căsnicie să funcționeze.

Andra a șters atunci toate pozele de pe Instagram pe care le avea cu David. La câteva zile după ce a spus că s-a despărțit de soțul ei, cei doi au apărut din nou împreună, au spus că se iubesc și că vor încerca să facă lucrurile să meargă.

Comments are closed.