Știri externe

Întâlnire de gradul zero! Zelenski va da ochii cu Vladimir Putin

Războiul continuă în Ucraina, după mai bine de o lună de la izbucnire și nu sunt semne că lucrurile vor reveni prea curând la normal. Totuși, ultimele negocieri au dat speranțe optimiste și deja se vorbește despre o întâlnire între președinți. Când va avea loc momentul în care Zelenski va da ochii cu Vladimir Putin și ce au decis la negocieri.

Întâlnire între președinți

Delegaţia rusă urmează să elaboreze un acord politic care să includă elemente stabilite cu Kievul. După ce acest acord va fi finalizat, va avea loc o întâlnire preşedinţilor Rusiei şi Ucrainei, Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski, unul dintre cele mai așteptate momente.

De mult se vorbește despre o discuție față în față între Zelenski și Putin și se pare că aceasta este tot mai aproape. Discuțiile din Istanbul au fost unele benefice, iar ambele părți ar fi reușit să cadă la o înțelegere. Astfel, negociatorii au decis să stabilească reducerea conflictului, precum și o întâlnire între președinți.

“Vom aplica o strategie în două etape pentru reducerea conflictului: una dintre etape este de tip militar, iar a doua este la nivel politic. Discuţiile au fost consistente şi constructive. Propunerile părţii ucrainene vor fi analizate în viitorul apropiat, vor fi transmise preşedintelui Rusiei şi vom oferi un răspuns. După discuţiile substanţiale de astăzi, am stabilit să propunem o soluţie politică şi este posibilă o întâlnire la nivel de preşedinţi pentru iniţierea tratatului”, a declarat Vladimir Medinski, şeful delegaţiei ruse.

Ucraina este dispusă să accepte cererile Rusiei

Publicația Faridaily a intrat în posesia unui document în care apar zece condiții pe care autoritățile de la Kiev le-ar accepta în cadrul negocierilor cu Federația Rusă. Aceste condiții ar corespunde, în mare parte, cu cele pe care rușii le-au trimis deja în Turcia înainte de negocierile de marți.

Istoricul Armand Grosu, expert în spațul ex-sovietic, cel care a făcut public acest document tradus, susține că principala idee pe care o are Rusia în vedere este neutralitatea Ucrainei. În documentul redactat la Kiev, neutralitatea Ucrainei înseamnă renunțarea la aderarea la NATO, dar și menținerea statutului de țară care nu deține armament nuclear.

“Declararea Ucrainei ca stat neutru, în conformitate cu garanțiile juridice internaționale pentru punerea în aplicare a statutului de stat nealiniat și nenuclear. Posibile state garante: Rusia, Marea Britanie, RPC, SUA, Franța, Turcia, Germania, Canada, Italia, Polonia, Israel. Și alte state vor putea adera la tratat”, se arată în traducerea istoricului.

Comments are closed.