Media

Ion Caramitru, înmormântat cu onoruri militare. Principesa Margareta îl conduce pe ultimul drum

Este doliu național de când Ion Caramitru a plecat din această lume. Celebrul actor avea 79 de ani și starea lui de sănătate era foarte afectată din cauza complicațiilor. Maestrul va fi condus pe ultimul drum abia astăzi, după ce au existat ceva complicații din acest punct de vedere.

Se cer funeralii naționale pentru Caramitru

Ion Caramitru va fi înmormântat astăzi, 10 septembrie, la cimitirul Bellu, pe Aleea Actorilor. Cortegiul cu trupul neînsufleţit se va opri vineri în faţa Teatrului Naţional „I. L. Caragiale”. Marele actor va fi condus pe ultimul drum cu onoruri militare, așa cum s-a procedat și la marele Ivan.

Teatrul Naţional din Bucureşti a deschis marți o carte de condoleanţe pentru cei care vor să îi lase un ultim semn de preţuire lui Ion Caramitru, unde sute de români i-au transmis un ultim gând și i-au mulțumit pentru averea culturală pe care a lăsat-o în urmă.

Într-o scrisoare deschisă adresată autorităților statului român, Oana Leonte, doctor în chimie și membru a diverse asociații și organizații, sugerează funeralii naționale pentru marele actor al României.

Oana Leonte spune că în America este altfel situația și persoanele importante care trec în neființă au parte de o mai mare recunoaștere în astfel de situații. Oana Leonte și-a pus gândurile în scrisoarea deschisă către autorități, explicând că alte state organizează funeralii naționale pentru pierderile marilor valori.

“Mă uit în jur, la alte națiuni și văd că ele își onorează la plecarea în veșnicie marii dispăruți, simboluri sau modele sau făuritori de artă și cultură. Mă uit la Țară, sora noastră de dincolo de Prut și văd, că recent, Republica Moldova a onorat, pe cel ce a fost Academicianul Nicolae Dabija, scriitor, politician, cu funeralii naționale…

Mă uit azi și văd că Franța, sora noastră de la Apus, organizează funeralii naționale, că ultim tribut, pentru John Paul Belmondo… Să îi dăm la plecarea în Eternitate Cezarului ce este al Cezarului și să îl însoțim cu tot Onorul Națiunii în ziua de vineri, 10 Septembrie 2021.”, a scris Oana.

Principesa Margareta participă la înmormântarea lui Caramitru

La slujba de înmormântare de la biserică au participat doar cei mai apropiați ai maestrului. La biserica Sfântul Visarion a ajuns și Majestatea Sa Margareta, custodele coroanei, având în vedere că Ion Caramitru era un susținător al regalității și un apropiat al familiei regale, cu care avea o relație foarte bună. De altfel, acesta a fost decorat și cu decorația Nihil Sine Deo.

Catrinel Dumitrescu, Rodica Mandache, Emilia Popescu, Gigi Căciuleanu, Andrei Pleșu, Ștefan Bănică Junior, George Mihăiță, Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț, și mulți alți actori, oficiali și personalități au participat la slujbă.

Comments are closed.