Știri Sănătate

Israel a dat startul vaccinării cu a treia doză anti-Covid. Ce categorie de vârstă este vizată în primă fază?

Israel a început administrarea celei de-a treia doze de vaccin persoanelor cu vârsta peste 50 de ani.

Israelul a început o campanie de imunizare pentru cetățenii care au peste 50 de ani. Oficialii au apelat la vaccinarea cu a treia doză cu scopul de a reduce numărul cazurilor de îmbolnăviri raportate în ultima perioadă, cu varianta Delta.

Premierul Naftali Bennet, apel către cetățeni

Deși inițial propunerea administrării celei de-a treia doze de ser viza persoanele care aveau peste 60 de ani, între timp premierul israelian, Naftali Bennet, a anunțat că vârsta minimă pentru primirea dozei de rapel a scăzut la 50 de ani, potrivit Bloomberg: “Campania de vaccinare a populaţiei în vârstă de 60 de ani şi peste este un mare succes (…) Aceasta este o

etapă importantă în lupta împotriva variantei Delta şi fac apel la toţi cei peste 50 de ani să se prezinte începând de mâine (vineri) dimineaţă pentru a se vaccina”, a transmis oficialul statului, prin intermediul unui comunicat.

Israelienii au răspuns pozitiv campaniei de imunizare

Cetățenii din Israel s-au conformat imediat apelului premierului și au mers să se vaccineze cu a treia doză de ser. Potrivit ultimelor date ale Ministerului Sănătății, peste 775.000 de israelieni s-au imunizat pentru a treia oară anti-COVID-19.

Oamenii au răspuns pozitiv campaniei de vaccinare, după ce în luna decembrie a anului trecut țara lor a încheiat un acord cu compania farmaceutică Pfizer, care a livrat milioane de doze în Israel, în schimbul datelor despre eficacitatea vaccinului asupra cetățenilor.

Acest proces a fost o măsură de succes, căci numărul cazurilor de îmbolnăviri scăzuse drastic, până în urmă cu puțin timp, când varianta Delta a coronavirusului a început să facă din nou victime și să ducă la creșterea procentului de infectări.

Adrian Olănescu
Adrian Olănescu este jurnalist cu 14 ani exeperiență în domeniul social și eveniment. Și-a început cariera la Realitatea TV și mai apoi a lucrat la Știrile Pro TV. Dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri din top 10 BRAT. De asemeena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor.

Comments are closed.