Media

Iulia Vântur este în doliu! A murit la doar 40 de ani

Iulia Vântur trece printr-o perioadă destul de grea. În ultima vreme a pierdut mai multe persoane dragi, iar acum a făcut un anunț extrem de dureros. Un coleg de breaslă, un actor de succes de doar 40 de ani,  a plecat din această lume înainte de vreme.

A murit Sidharth Shukla

Iulia Vântur a făcut un anunț extrem de important în urmă cu câteva momente. Celebra artistă a anunțat că a murit la doar 40 de ani. Nu a precizat care a fost cauza exactă a morții, dar a ținut să precizeze că viața a fost mult prea nedreaptă pentru un om cu un suflet atât de mare și a transmis condoleanțe familiei îndurerate.

Se pare că cei doi au fost apropiați și ar fi colaborat împreună, având în vedere că Iulia a ținut să transmită un ultim mesaj pentru bărbatul răpus înainte de vreme.


Un medic de la spitalul Cooper, pe mâinile căruia a ajuns actorul, a declarat pentru BBC că era deja mort când a fost adus joi, la urgențe și că nu s-a mai putut face nimic pentru el și a fost constatat decesul.

Specialistul a mai spus că motivul morții încă nu este clar, pentru că nu a fost efectuată încă necropsia. Totuși, presa indiană a scris că actorul ar fi suferit un infarct, care ar fi dus la deces.

Cine a fost Sidharth Shukla

Shukla  fost unul dintre cei mai cunoscuți actori de la Bollywood. El a jucat în multe filme de-a lungul carierei sale, până la 40 de ani, și a apărut în numeroase show-uri TV de mare succes.

Actorul a apărut pentru prima dată la TV în anul 2008, iar în 2014 a jucat în primul film la Bollywood. Această  producție i-a adus un mare succes și de aici a început ascensiunea sa, devenind o vedetă în adevăratul sens al cuvântului.
În anul 2019, a fost desemnat câștigătorul unui reality show bazat pe formatul american Big Brother, lucru ce i-a adus și mai multă popularitate.

Comments are closed.