Media

Ivan Patzaichin, despre iubirea la prima vedere și regretele vieții sale. Ce și-ar fi dorit să realizeze regretatul sportiv

Ivan Patzaichin a fost unul dintre cei mai mari sportivi ai României. Celebrul canoist a pierdut lupta cu viața astăzi, 5 septembrie, după o luptă grea cu o boală nemiloasă despre care puțini știau. Regretatul sportiv a avut o viață de poveste, marcată de multe evenimente importante.

Cel mai mare regret al lui Patzaichin

De-a lungul timpului, Ivan a avut parte de multe realizări în domeniul sportiv. El a participat la cinci ediții ale Jocurilor Olimpice, unde a câștigat 7 medalii, dintre care patru de aur și trei de argint și a participat și la 11 ediții ale campionatelor mondiale, cucerind 22 de medalii, dintre care opt de aur.

Deși a fost considerat unul dintre cei mai buni sportivi din țară, Ivan a fost mereu cel mai mare critic al lui. Canoistul a mărturisit în urmă cu ceva timp în urmă că și-ar fi dorit ca toate medaliile sale să fie de aur, nu de argint. A muncit mult pentru a ajunge la un astfel de nivel și și-a dorit mereu să-i facă pe membrii familiei tineri.

“Regret că am o grămadă de medalii de argint și de bronz care ar fi trebuit să fie de aur! Am vrut să le arăt bunicilor și părinților mei că pot să fiu campion. De la oamenii din sat și de la ai mei am învățat să am respect față de muncă, față de oameni și de tot ce vrei să faci. Dacă te apuci să faci ceva, fă-l cu profesionalism! Cu ambiție! Așa cum trebuie!”, a declarat Ivan.

Ivan a trăit o dragoste la prima vedere

Ivan și-a cunoscut soția în urmă cu mai bine de 46 de ani. A fost iubire la prima vedere între ei, pentru că sportivul nu și-a mai putut lua gândul de la cea care urma să îi devină soție și să îi fie alături până la sfârșitul vieții. A făcut tot ce a putut pentru a da de ea, s-a interesat pe la cunoștințe și nu-și vedea viața fără ea, așa că a reușit să o facă a lui.

„De când am văzut-o prima dată, n-am mai avut liniște. M-am interesat pe la colegele ei și, cu chiu cu vai, prin intermediari, am invitat-o la o cafea de ziua mea, pe 26 noiembrie. A fost de ajuns. Anul următor, în februarie, eram deja căsătoriţi! A fost, cred eu, dragoste la prima vedere”, mărturisea Ivan.

Lucrurile au evoluat rapid între cei doi și după doar un an de când s-au cunoscut s-au și căsătorit. Femeia mărturisea că i-a fost greu să stea departe de soțul ei care era mai mereu plecat la competiții, dar iubirea lor a rămas la fel de mare și nimic nu i-a putut despărți. Împreună au petrecut aproape 50 de ani și doar moartea i-a despărțit.

Rodul iubirii lor este Ivona Beatrice Patzaichin. Femeia are acum 40 de ani și lucrează la Comisia Națională de Acreditare a Spitalelor, unde este președinta unei comisii de evaluare a unităților spitalicești. Era foarte apropiată de tatăl ei și cei doi aveau o relație foarte bună. Patzaichin se mândrea mult cu singura sa fiică și vorbea cu drag despre ea.

Înmormântarea lui Ivan

Ivan Patzaichin a pierdut lupta cu viața la 71 de ani. Familia este îndurerată și a anunțat tragicul eveniment pe rețelele de socializare ale sportivului. Se pare că a murit din cauza unei boli incurabile de care nu știau prea multe persoane. Situația s-a agravat și organismul lui a cedat.

Trupul lui Ivan Patzaichin va fi depus luni, 6 septembrie, la ora 12.00, la sediul clubului din „Ștefan cel Mare”, acolo unde se află și toate trofeele pe care le-a obținut de-a lungul carierei sale. Mai multe detalii în legătură cu înmormântarea acestuia urmează să fie stabilite de către membrii familiei și făcute publice în următoarea perioadă, pentru ca toți fanii să poată ajunge la nefericitul eveniment.

Comments are closed.