Știri

Karina Pavăl, moștenitoarea imperiului DEDEMAN

Cine este şi cum arată moştenitoarea imperiului Dedeman. Karina este fiica lui Dragoş Pavăl, fondatorul retailerului de bricolaj Dedeman, cea mai puternică companie antreprenorială românească prin prisma cifrei de afaceri.

Este o prezenţă extrem de discretă, a apărut în prim-plan recent, cu ocazia achiziţionării de către fraţii Dragoş şi Adrian Pavăl a 30% din grupul de firme Tei, ce cuprinde atât lanţul de retail farma Farmacia Tei, cât şi retailerul de magazine cu articole pentru copii Bebe Tei.

Karina are 28 de ani, peste câteva luni, în septembrie, va împlini 29, şi s-a născut la Bacău. A studiat la Londra, întâi la Queen Mary University of London şi apoi la University of Cambridge, unde a absolvit un master în finanţe şi real estate. După terminarea studiilor, s-a întors în România, pentru a se implica în businessul familiei. La început a ocupat o poziţie mai puţin vizibilă, ţinându-se relativ în umbră, pentru ca mai apoi, treptat, să fie tot mai prezentă la masa negocierilor, în consilii de administraţie sau la parafarea unor deal-uri majore, cu valori de zeci sau chiar sute de milioane de euro.

Dacă tatăl său a intrat în antreprenoriat pornind de la zero, pentru a creşte apoi pas cu pas, Karina Pavăl are un alt traseu. Mai exact, ea a decis să se dedice şi să se implice în businessul familiei, un colos deja stabil, dar totodată în plină dezvoltare.

Despre întoarcerea în ţară imediat după finalizarea studiilor, Karina Pavăl spunea că a fost cea mai bună decizie pe care o putea lua, dorindu-şi ca în viitor să poată contribui la consolidarea şi dezvoltarea diferitelor linii de business alături de ceilalţi membri ai familiei sale şi de întreaga echipă Dedeman/Pavăl Holding.

Conform Business Magazin, aceasta este doar cea mai recentă dintre mutările familiei Pavăl din Bacău, familie care şi-a construit un portofoliu de companii ce provin din domenii variate, de la industrie grea la imobiliare sau materiale de construcţii. Perla coroanei a fost şi rămâne Dedeman, liderul incontestabil al retailului de bricolaj şi compania pe care Dragoş şi Adrian Pavăl au construit-o de la zero. Ea este totodată cea care le-a permis antreprenorilor să cumpere participaţii şi în alte firme.

În cadrul evenimentului Tineri Manageri de Top, în cadrul căruia a fost premiată de Business Magazin, ea a vorbit despre alegerea de a se întoarce acasă:

„Este cea mai bună decizie pe care o puteam lua şi sunt recunoscătoare pentru încrederea primită şi aportul pe care îl pot aduce în cât mai multe domenii de activitate ale grupului. Îmi doresc ca şi în viitor să pot contribui la consolidarea şi dezvoltarea diferitelor linii de business alături de ceilalţi membri ai familiei mele şi de întreaga echipă Dedeman/Pavăl Holding”.

Singurele informaţii sunt cele publice, care atestă printre altele că, timp de mai puţin de un an, tânăra şcolită în Anglia a fost membru în Consiliul de Administraţie al Conpet Ploieşti, transportatorul naţional de ţiţei prin conducte şi cale ferată. Ea a fost propusă în CA de către Dedeman, care este acţionar în firmă. Acum, figurează ca administrator în cadrul Cemacon SA, producător de materiale de construcţii unde, din nou, familia Pavăl este acţionar (majoritar), prin intermediul Pavăl Holding.

Aceasta este singura poziţie de conducere deţinută de Karina Pavăl oficial. Totodată, ea nu apare ca acţionar în nicio firmă, conform aceleiaşi surse. Totuşi, tânăra antreprenoarea de aproape 29 de ani este implicată direct în businessul dezvoltat de familia sa, iar cea mai recentă dovadă este comunicatul de presă transmis de cele două părţi cu ocazia tranzacţiei dintre fraţii Pavăl şi fondatoarea grupului Tei, Roxana Maftei.

„Acest parteneriat are la bază o viziune de business comună şi un set de valori şi principii fundamentale pe care le împărtăşim cu grupul Tei. Avem încredere că experienţa noastră de scalare a unui business de retail, împreună cu expertiza şi cunoaşterea aprofundată a pieţei farma, de puericultură şi produse de îngrijire personală de către Roxana si Irina (Maftei – n.red.), vor duce povestea Grupului Tei la următorul nivel, pe una dintre cele mai dinamice şi competitive pieţe din România”, a spus Karina Pavăl, fiica lui Dragoş Pavăl, cu ocazia anunţării tranzacţiei.

Ea este citată ca reprezentantă a Pavăl Holding, vehiculul de investiţii al fraţilor Adrian şi Dragoş Pavăl, prin care antreprenorii investesc inclusiv în companii listate la Bursa de la Bucureşti. Nu este precizată funcţia ei exactă, însă datele Business MAGAZIN arată că fiica lui Dragoş Pavăl participă activ la negocieri şi este implicată tot mai mult în business de către familia sa. Spre exemplu, ea a stat la masa discuţiilor în urmă cu circa patru ani, când familia Pavăl a intrat în acţionariatul producătorului de aluminiu Alro Slatina, în schimbul sumei de circa 100 de milioane de euro, spun sursele din piaţă. Similar, ea a fost implicată şi în negocierile privind achiziţia pachetului minoritar din grupul Tei, o altă tranzacţie de calibru mare, estimată la 70-90 de milioane de euro.

Furtună Cristiana
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.