Media

Lovitură grea pentru George Burcea. Actorul a primit hotărârea de condamnare

Lovitură grea pentru actorul George Burcea. Fostul soț al Andreei Bălan a aflat decizia instanței în dosarul în care era cercetat pentru consum de substanțe interzise, la volan. Burcea riscă să facă închisoare.

Decizia judecătorilor în privința lui George Burcea

George Burcea are de plătit o amendă penală în valoare de 16.000 de lei, în caz contrar va merge după gratii. Fostul soț al Andreei Bălan și-a aflat sentința în dosarul în care este cercetat pentru conducerea unui autovehicul aflat sub influența alcoolului sau a altor substanțe interzise. Decizia judecătorilor nu este definitivă, astfel încât actorul o poate contesta în termen de 10 zile.

În baza art. 396 alin. 1, 2 şi 10 C.proc.pen. raportat la art. 61 C.pen. condamnă pe inculpatul Burcea George la pedeapsa amenzii în cuantum de 16.000 lei, calculată prin înmulţirea unui număr de 200 zile-amendă, determinat conform art. 61 alin. 4 lit. c) C.pen., cu suma de 80 lei corespunzătoare unei zile-amendă stabilită conform art. 61 alin. 2 C.pen., pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. 2 C.pen, a decis un complet de la Judecătoria Buftea.

Actorul nu mai are voie să se urce la volan timp de un an și va trebui să plătească amenda penală în cuantum de 16.000 de lei, în caz contrar va merge la închisoare (numărul zilelor amendă neexecutate se înlocuiește cu un număr de zile în închisoare.

Burcea poate cere instanței eșalonarea plății amenzii penale

Potrivit instanței, dacă Burcea nu poate să achite amenda în termen de trei luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, poate solicita judecătorului delegat cu executarea eşalonarea plăţii amenzii în rate lunare, pe o perioadă care nu poate depăşi 2 ani.

George Burcea a fost judecat pentru o faptă din februarie 2020. Atunci el a fost depistat de polițiști în timp ce se afla la volan sub influența drogurilor.

La acea vreme, actorul a declarat că Andreea Bălan a fost cea care i-a informat pe polițiști și că sub nicio formă nu a fost vorba despre vreun filaj al autorităților.

Reamintim faptul că Burcea și Bălan s-au despărțit la mai puțin de un an de la căsătorie, în primăvara anului 2020. A fost o despărțire cu scandal, iar la acea vreme, Burcea a povestit că nu este dependent de droguri, ci se afla într-un moment în care era pierdut emoțional din cauza problemelor de acasă.

Comments are closed.