Știri

Minerii protestează în fața Guvernului. Veniți de la Târgu-Jiu, au decis să facă greva foamei

Minerii de la Târgu-Jiu au ajuns la București și protestează în fața Guvernului. Șapte mineri din cadrul Compleului Energetic Oltenia au intrat în greva foamei, fiind deciși să nu se lase până când nu sunt ascultați.

Minerii sunt nemulțumiți de lipsa de reacție din partea guvernanților faţă de solicitarea de reducere a vârstei de pensionare de la 65 de ani la 55.

”Am venit într-un număr mai mic pentru a atrage atenția Guvernului că avem un proiect de lege PLX 75/2021 prin care se cere reducerea vârstei de pensionare. Compania noastră, Complexul Energetic Oltenia se află într-un proces de restructurare. Sunt niște directive europene prin care se pot obține fonduri pentru reducerea vârstei de pensionare. Noi dorim trecerea în grupă specială de la vârsta standard, dar numai a angajaților care lucrează în producție. La noi situația este foarte grea, nu există investiții, oamenii politici de acolo au legături cu firme de casă cu această companie.

Am venit pentru că acest proiect al nostru se tergiversează pentru că doi parlamentari de Gorj nu doresc reducerea vârstei de pensionare. Vor ca noi să rămânem forță de muncă ieftină pentru firmele lor. Sunt oameni care au boli de inimă, au stenturi pe la inimă, la vârsta de 55 de ani. Parlamentarii spun că impactul financiar este foarte mare, dar este o directivă europeană care spune că unitățile miniere care se află într-un program de restructurare pot beneficia imediat de un ajutor de stat pentru reducerea vârstei de pensionare și alte facilități.

În Polonia minerii când sunt restructurați li se dă 26.000 de euro, li se acordă alte facilități să găsească alt loc de muncă. La noi pur și simplu ne aruncă în stradă. Vor veni mai mulți mineri aici în greva foamei dacă nu se vor lua măsuri”, a declarat liderul sindical Nicu Bunoaică, în direct la Antena 3.

În paralel, protestele vor continua și la Târgu-Jiu, după cum a anunțat la finalul săptămânii trecute, Manu Tomescu, vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari.

Minerii se tem că CE Oltenia ar putea intra în faliment. Compania are nevoie urgentă de aproape 250 de milioane de euro pentru a cumpără certificate de carbon, fără de care termocentralele de la Turceni și Rovinari nu pot funcționa.

Furtună Cristiana
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.