Știri

Ministrul Apărării a făcut anunțul despre stagiul militar obligatoriu. Ce va trebui să facă românii

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a anunţat, luni seară, că România ”în niciun caz” nu va reveni la stagiul militar obligatoriu, lucru pe care nu-l poate susţine nici economici şi nu este nici practic.

Dîncu afirmă că, în prezent, se au în vedere armate de profesionişti.

”Stagiul militar obligatoriu ar însemna să fie şi un cost imens pentru noi, să ai sute de mii…Într-o generaţie de 200.000 de oameni într-un an, presupunem că avem o cohortă de 400.000, jumătate sunt bărbaţi (…) Nici economic nu poţi să susţii un asemenea efort”, a declarat, luni seară, la Digi 24, Vasile Dîncu, potrivit News.ro.

Ministrul Apărării exclude posibilitatea ca în România să se revină la stagiul militar obligatoriu:

”În niciun caz nu se va reveni la stagiul militar obligatoriu. Nu este nici practic. Astăzi se merge pe armate profesioniste. Mi se pare că o parte – şi nu este propagandă, avem chiar informaţii oficiale – cea mai importantă parte a trupelor ruse care s-au împiedicat în Ucraina sunt formate din tineri fără pregătire militară. Sunt noi, au venit acum şi nu reprezintă un avantaj pentru armata rusă în acest moment”.

Ministrul afirmă că, nici în caz de mobilizare, nu pot fi mobilizate toate persoanele între anumite vârste, dacă nu au făcut stagiul militar.

”Nu poţi să negi orice participare la un conflict ca şi cetăţean al unei ţări, asta nu poţi să spui”, a mai afirmat Dîncu, precizând, însă că persoanele fără pregătire militară nu vor merge pe front.

Furtună Cristiana
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.