Știri

Ministrul Educației, decizie de ultimă oră! Introduce o nouă materie în școli

În ultima perioadă au fost adoptate o mulțime de măsuri noi în ceea ce privește sistemul educației în România. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, anunță o nouă schimbare importantă, respectiv introducerea unei noi materii în programa școlară școlară, menită să îi ajute considerabil pe elevi.

Gramatica, reintrodusă în scoli

Gramatica este una dintre cele mai importante materii, dar care de ani buni a fost scoasă din programa școlară și întâlnită doar în unele opționale. În ultimii ani s-a observat semnificativ lipsa acestei materii, mai ales la examenele naționale, unde elevii au dovedit că nu știu să scrie corect și au făcut gafe mari.

Vezi și: Vești rele pentru elevi! Se schimbă admiterea la liceu și bacalaureatul

Se pare, însă, că autoritățile oficiale au decis să ia măsuri în acest sens. Astfel, Sorin Cîmpeanu că s-a decis reintroducerea gramaticii limbii române în programa de liceu, care trebuie să intre în vigoare din septembrie 2023. Astfel, elevii care trec acum în clasa aVII-a vor fi primii care se vor bucura de această schimbare benefică.

„O noutate ar fi decizia de introducere în programă a gramaticii, pentru a susține abilitățile de comunicare în limba română”, a explicat ministrul Sorin Cîmpeanu.

Reintroducerea gramaticii la liceu a fost adusă în discuție în urmă cu 2 ani, au explicat pentru Edupedu.ro lingviștii Adina Dragomirescu, director al Institutului „Iorgu Iordan Al. Rosetti” al Academiei Române, și Alexandru Nicolae. Abia acum s-a decis reintroducerea acestei materii, pe care mulți o consideră absolut necesară.

De asemenea, prin proiectul de lege a educației pentru învățământul superior se reintroduce învățământul universitar de scurtă durată. Pentru prima dată este introdus învățământul dual, internaționalizarea universitară și locuri destinate persoanelor cu dizabilități, dar se revine și la dubla calificare. Aceste măsuri sunt menite să îi ajute pe elevi și să le ofere șansa la o educație mai bună.

 

Comments are closed.