Știri

Ministrul Energiei despre prețul la benzină și motorină! Anunțul momentului

Noi informații despre prețul la benzină și motorină. Este un subiect de mare interes pentru români, în contextul scumpirilor care s-au resimțit poate, cel mai tare, la pompă. Virgil Popescu a anunțat ce se va întâmpla după compensarea cu 50 de bani, anunțată de către Guvernul României. Aceasta trebuia sa intre în vigoare de la 1 iulie, dar a fost amânată cu o zi.

România va avea cel mai mic preţ la benzină şi motorină din Uniunea Europeană

Ministrul Energiei a declarat că după reducerea cu 50 de bani pe litru a prețului la pompă, țara noastră va avea cel mai mic preț la benzină și motorină din Uniunea Europeană, după Ungaria. Virgil Popescu a precizat că ordonanța de urgență cu privire la compensarea cu 50 de bani se traduce printr-un preț la motorină de circa 1,7 euro/litru, iar la benzină de 1,6 euro.

Am lucrat ieri la ordonanța de urgență şi ea va fi în ședința de Guvern de miercuri. În urma acestei reduceri, prețul la motorină va fi de circa 1,7 euro/litru, iar cel la benzină de 1,6 euro. Va fi cel mai mic preț din Europa, după Ungaria, a spus Virgil Popescu pentru Ziarul Financiar.

Potrivit spuselor oficialului, din cei 50 de bani, 25 de bani vor fi susținuți de la bugetul de stat prin Ministerul de Finanțe şi 25 de bani de către companii, fiind o cheltuială deductibilă.

Ministrul Energiei este sigur că 80% dintre operatorii din România vor aplica măsura de compensare a prețului la carburant cu 50 de bani mai ieftin.

Cel mai mic preț la carburant se găsește în Ungaria

În prezent, cel mai mic preț la benzină și motorină din Uniunea Europeană este în Ungaria, iar după compensarea de 50 de bani, România va fi a doua țară cu preț mic la carburant. Reamintim faptul că Ungaria a decis ca doar maşinile cu numere de Ungaria să poată alimenta la benzinăriile din această ţară cu combustibil la preţ redus.

Măsura a fost luată după ce autoritățile au observat un turism al carburanților, în special în zona de frontieră, care amenință aprovizionarea. Foarte mulți români treceau granița și se opreau la prima benzinărie din Ungaria.

Se face abuz de faptul că Ungaria poate menţine un preţ de 480 de forinţi (1,24 euro), în timp ce în Europa preţurile variază între 700 şi 900 de forinţi (1,81-2,33 euro), a explicat prim-ministrul Gergely Gulyás.

În Ungaria prețurile la benzină și motorină au fost plafonate la 480 de foriți per litru. La un curs de 0.0132 lei per forint, înseamnă 6,33 lei per litru de benzină și motorină.

Comments are closed.