Știri

Mircea Geoană, despre pericolul din zona Mării Negre. Ce trebuie să facă acum România

Mircea Geoană, cel care ocupă funcția de secretar general adjunct al NATO a făcut noi declarații despre războiul din Ucraina, pericolul de la granițele țării noastre, precum și despre ce ar trebui să facă România pentru a-și apăra zona Mării Negre. Precizăm faptul că războiul dintre Rusia și Ucraina a ajuns la ziua 100.

Mircea Geoană: România, Bulgaria și Turcia trebuie să găsească un echilibru

Secretarul General adjunct al NATO a declarat la Antena 3 că România, Bulgaria și Turcia trebuie să găsească un echilibru cu Rusia în zona Mării Negre. Mircea Geoană a dezvăluit că situația în Marea Neagră este complicată și că asistăm la o blocadă a porturilor ucrainiene. Potrivit spuselor sale, chiar dacă armata rusă nu are resurse economice să se ocupe de Odesa, a paralizat-o blocând exporturile.

În ceea ce privește România, Mircea Geoană spune că interesul principal al NATO este să păstreze libertatea de navigație și de comerț.

Şi noi avem interese economice în Marea Neagră, exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră, Portul Constanţa, care e în clipa de faţă un port colosal de important strategic şi comercial, colosal de important, şi poate că şi pentru Bulgaria şi pentru Turcia, fiind ţări NATO, noi suntem într-un fel cele mai relevante ţări din punctul de vedere al găsirii unui echilibru între Federaţia Rusă şi NATO în Marea Neagră, a arătat Mircea Geoană.

Secretarul general adjunct al NATO a explicat că în această perioadă au loc discuții pentru deblocarea porturilor ucrainiene și că România este în acest punct garantul libertății de navigație și comerciale în zona NATO a Mării Negre.

Şi de aceea această zonă, în opinia mea, va căpăta o relevanţă şi mai mare, pentru că Ucraina va trebui să respire economic undeva, a mai spus Mircea Geoană.

Mircea Geoană: Ucraina trebuie să câștige acest război

Invitat în direct la Știrile Pro Tv, Mircea Geoană a fost întrebat cât crede că va mai dura războiul dintre Rusia și Ucraina. Oficialul a spus că va fi un război de uzură, de durată, și că următoarele săptămâni vor fi determinante pentru cursul conflictului. Geoană a dezvăluit că în jur de o treime din forțele rusești mobilizate la începutul războiului sunt astăzi incapacitate. Potrivit spuselor sale, rușii au moralul scăzut, trupele refuză ordinele, în timp ce mulți militari se prefac că au murit.

În ceea ce privește posibilitatea ca Rusia să deschidă un război cu NATO, Mircea Geoană a declarat că nu vede astfel de intenții din partea Rusiei și că NATO este prea puternic și mult prea mobilizat pentru ca armata lui Putin să reprezinte un pericol pentru alianță.

Comments are closed.