Media

Nicole Cherry a intrat în febra pregătirilor. Se apropie un eveniment major în familia artistei

Pregătiri pentru evenimentul anului în viața artistei Nicole Cherry. Vedeta a născut nu de mult și acum a început să se ocupe de ceea ce urmează în familia ei. Botezul Anastasiei va avea loc în luna mai, iar Nicole spune că a reușit cât de cât să îl organizeze, dar a avut parte de ajutor în acest sens.

Pregătiri pentru botezul fiicei lui Nicole Cherry

Nicole spune că nu mare parte din ceea ce era de pregătit a fost pus la punct, iar asta pentru că a avut parte de ajutor. Sunt mulți invitați pe lista pentru botezul Anastasiei care se anunță o petrecere fabuloasă. Vedeta spune că deja a și primit o parte dintre confirmările la eveniment. Va fi prima petrecere mare de după pandemie.

Artista este nerăbdătoare nu atât pentru petrecerea în sine, cât pentru botezul fiicei ei. Nicole are o legătură specială cu Dumnezeu și abia așteaptă să o încreștineze pe micuța Anastasia. Botezul va avea loc în luna mai, ceea ce înseamnă că a mai rămas foarte puțin timp.

 Nașii vor fi prietenii noștri de familie, pe care îi cunosc eu de foarte mult timp, de la 14 ani, sunt nașii Anastasiei, iar nașii de cununie vor fi oamenii apropiați sufletului nostru, din partea lui Florin, a spus Nicole Cherry pentru Wowbiz.

Botez și Cununie civilă în aceeași zi

În ziua în care va fi încreștinată micuța Anastasia Maria, va avea loc și cununia civilă a artistei Nicole Cherry cu logodnicul ei Florin Popa. Cei doi s-au logodit în toamna anului trecut, iar acum urmează să spună DA în fața ofițerului de Stare Civilă. Ulterior, la o altă dată, va avea loc și cununia religioasă a celor doi, la care Nicole ține foarte mult datorită conexiunii pe care spune că o are cu divinitatea.

Cumva va avea loc cununia noastră, practic, dar pe cea religioasă o vom păstra pentru un eveniment din viitor. Dar va avea loc cununia, pur și simplu vom spune DA și ne vom axa pe evenimentul Anastasiei, pentru că vrem să fie despre ea, nu despre noi, a mai spus Nicole Cherry pentru aceeași sursă.

Acestea fiind spuse, pentru Nicole Cherry și Florin Popa urmează unul dintre cele mai frumoase evenimente din viața de cuplu/familie/de părinți. Rudele și prietenii le vor fi alături în ziua în care își vor boteza fetița.

Comments are closed.