Media

Nuntă în showbiz! Artistul care își duce astăzi iubita în fața altarului

Este o zi importantă și plină de emoții pentru Liviu Teodorescu. Artistul își duce astăzi iubita în fața altarului. Cei doi au făcut cununia civilă în urmă cu câteva săptămâni și au ales data de astăzi pentru cununia religioasă. Se vor prezenta în fața preotului și își vor jura dragoste eternă.

Liviu Teodorescu se căsătorește religios cu Iulia

Emoții mari pentru Liviu Teodorescu și iubita lui din liceu. Cei doi însurăței care au avut cununia civilă în urmă cu câteva săptămâni, vor merge sâmbătă în fața altarului. Tot astăzi va avea loc și petrecerea de nuntă, la care vor participa familia și cei apropiați cuplului.

Mireasa a avut parte de peripeții cu puțin timp înainte de marele eveniment. Iulia a călcat într-un bold de la rochia de mireasă și a ajuns la spital.

Parcă nici nu trebuie să râd acum, mă rog, râd pentru că totul e bine, în fine, azi a fost la spital, a tăiat-o în talpă acolo ca să îi scoată 1,3 cm de rest de bold pe care îl mai avea în talpă și acum, ce să zic, trimiteți și voi gânduri bune, ca până la nuntă să se vindece, să poată sta pe tocuri, a spus Liviu Teodorescu.

Durerile au fost mari, iar Liviu se temea atunci că iubita lui nu se va face bine până la nuntă.

Totul e bine când se termină cu bine, iar astăzi este o zi mare pentru Liviu Teodorescu și Iulia. Aseară, artistul a avut un concert de zile mari, iar azi de dimineață a intrat pe Instagram și le-a spus fanilor că s-a trezit și că este pregătit pentru tot ce urmează să se întâmple astăzi.

Am dat cea mai tare petrecere a burlacilor aseară. Azi sunt mire fraților. Parcă am emoții cât pentru 10 concerte la un loc. Dar, după party-ul de aseară, primul goal pe ziua de azi și cel mai important a fost atins: m-am trezit. Sper că nașul a reușit și el. Nașuleeeeeeeeeeee!!!!!!!!, a scris Liviu Teodorescu pe Instagram.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Liviu Teodorescu (@liviuteodorescu)

Liviu Teodorescu și Iulia s-au căsătorit civil după 10 ani de relație. Cei doi tineri sunt împreună din liceu și se comportă ca o familie deja de mai mulți ani. Au decis, anul acesta, să poarte același nume și să-și unească destinele în fața lui Dumnezeu.

Comments are closed.