Știri externe

Pierdere uriașă în lumea fotbalului! A murit celebrul Gerd Muller

Lumea fotbalului a suferit pierderi majore în ultima perioadă. Tot mai multe tragedii mondiale au fost semnalate recent, iar astăzi primim o altă veste dureroasă. Gerd Muller, fostul mare atacant al naționalei Germaniei Federale, care a câștigat campionatul mondial în anul 1974, a murit la 75 de ani.

A murit Gerd Muller astăzi

Atacantul german Gerd Muller a murit astăzi, la vârsta de 75 de ani. Vestea dureroasă a fost dată de oficialii clubului Bayern Munchen, care au precizat că Muller a încetat din viață în această dimineață. Au decis să anunțe decesul pentru ca cei care l-au cunoscut să-l poată conduce pe ultimul drum.

Presa străină spune că starea lui Gerd Muller se agravase în ultimele luni și se simțea tot mai rău, iar medicii deja îi avertizaseră pe cei dragi că șansele de viață sunt foarte mici. În luna noiembrie a anului trecut, soția sa spunea despre el că stătea numai în pat, nu mai mânca mai deloc și deschidea foarte puțin ochii, după care îi închidea și continua să doarmă.

Acesta avea probleme mari de sănătate, iar organismul său a cedat. Gerd suferea din 2015 de Alzheimer, boală care s-a tot agravat. Ulterior, a fost diagnosticat și cu demență senilă și timp de mai multe luni a stat la la terapie intensivă.

Gerd Muller avea un palmares de excepție

Gerd Muller a fost considerat o adevărată legendă a fotbalului. De-a lungul carierei sale excepționale, a câștigat de patru ori campionatul Germaniei, 4 cupe ale Germaniei, 3 Cupe ale Campionilor Europeni, o Cupă a Cupelor, o Cupă Intercontinentală. De asemenea, cu RFG a câștigat și Campionatul European din anul 1972. În anul 1970 a reușit să câștige „Balonul de Aur”  și a fost de șapte ori cel mai bun marcator din Bundesliga.

Mai exact, Gerd Muller deținea recordul de goluri marcate într-un sezon de Bundesliga. În total, a reușit să înscrie de 40 de ori. El a fost întrecut de un jucător de la Bayern Munchen, polonezul Robert Lewandowski. În ultima etapă a sezonului trecut, el a reușit să dea 41 de goluri.

După ce s-a retras din activitate, nu a putut sta departe de sport și de echipa sa de suflet. A rămas la Bayern Munchen, unde a antrenat copiii de la grupele de juniori ale clubului bavarez.

Comments are closed.