Știri externe

Prințul Harry și Meghan Markle, mesaj emoționant după moartea Prințului Philip

Prințul Harry și Meghan Markle au transmis un mesaj de susținere pentru Regina Elisabeta a II-a după moartea soțului acesteia. Ducii de Sussex și-au arătat simpatia pentru Prințul Philip, cu care aveau o relație bună.

Deși a întors spatele Casei Regale, stârnind un imens val de critici, Prințul Harry a fost înduioșat de suferința buncii sale. Regina Elisabeta a II-a deplânge moartea soțului ei, Prințul Philip, cu care Harry a avut mereu o relație foarte bună.

Într-un comunicat, ducele de Sussex, care, potrivit presei a ajuns în Marea Britanie venind din California – pentru prima dată după ce s-a retras din rândul membrilor activi ai familiei regale -, pentru a asista la funeraliile programate sâmbătă, a salutat în persoana bunicului său “o stâncă a Majestăţii Sale regina Elisabeta a II-a, de un devotament inegalabil”.

“Va fi ţinut minte drept cel mai longeviv consort al unui monarh, ca un militar decorat, ca un prinţ şi ca un duce”, a adăugat prinţul Harry, citat de Agerpres.

“Dar pentru mine, la fel ca pentru oricine care a pierdut pe cineva drag sau un bunic de-a lungul acestui an dureros, el a fost bunicul meu: un maestru al fripturilor la grătar, o legendă a persiflării şi un neastâmpărat până la final”, a mai spus el. “Deşi aş putea să continui multă vreme în acest stil, ştiu că dacă el ar mai fi aici, ne-ar spune, ţinând o bere în mână: ‘Haideţi, terminaţi odată cu asta!'”.

“Ne va lipsi teribil de mult şi va fi ţinut minte pentru totdeauna de naţiunea noastră şi de lumea întreagă. Meghan, Archie şi eu (precum şi viitoarea lui strănepoată) vom avea mereu un loc special pentru el în inimile noastre”, a adăugat prinţul Harry.

Ducii de Sussex au transmis un mesaj de condoleanțe Reginei și și-au arătat respectul pentru Prințul Consort printr-o postare pe site-ul fundației lor, Archewell.

„În memoria Alteței Sale Regale, Ducele de Edinburgh 1921-2021. Vă mulțumim pentru serviciu… Ne veți lipsi”, au scris cei doi pe prima pagină a website-ului.

Prințul Philip a murit vineri dimineață la vârsta de 99 de ani, la Castelul Windsor. Decesul său a fost anunțat printr-un comunicat semnat de Regină.

Pentru Prințul Harry, înmormântarea Prințului Philip, care se anunță una extrem de simplă, este un prilej pentru a consolida relația șubredă cu familia sa. Harry face pregătirile pentru a se întoarce în Regat și pentru a da ochii cu familia sa pentru prima dată de la interviul acordat realizatoarei Oprah.

Prințul Philip va fi îngropat sâmbătă, 17 aprilie

Prințul Philip va fi îngropat sâmbătă, 17 aprilie

Prințul Philip va fi îngropat sâmbătă, 17 aprilie

Funeraliile prinţului consort Philip, soţul reginei Elizabeth a II-a a Marii Britanii, vor avea loc sâmbăta viitoare, anunţă Palatul Buckingham, conform postului Sky News.

Funeraliile vor începe la Palatul Windsor, iar trupul prinţului Philip va fi transferat la Catedrala Saint George din Windsor cu un vehicul marca Land Rover care a fost configurat în mod special de prinţ.

Persoanele din public nu vor putea participa la funeralii din cauza restricţiilor antiepidemice, dar ceremonia funebră va fi transmisă în direct de televiziuni.

Sâmbăta viitoare, la ora 15.00 (17.00, ora României), în întreaga Mare Britanie va fi păstrat un minut de reculegere în memoria prinţului Philip, pentru a marca “vasta sa contribuţie şi moştenirea durabilă”, conform familiei regale.

Prinţul Harry va veni din Statele Unite la funeraliile bunicului său, dar soţia sa, Meghan, care este însărcinată, a fost sfătuită să nu se deplaseze în Marea Britanie.

Regina Elizabeth a omagiat memoria soţului său, conform unui mesaj transmis de Palatul Buchingham: “A fost, pur şi simplu, forţa mea şi statornicia în toţi aceşti ani, iar atât eu, cât şi întreaga familie, la fel şi această ţară şi multe alte ţări îi datorăm mult mai mult decât ar pretinde el vreodată sau am şti noi vreodată”.

Membrii familiei regale britanice au vizitat-o pe regina Elizabeth la Castelul Windsor, pentru a-i transmite condoleanţe şi a o consola.

Prinţul Philip, soţul reginei Elizabeth a II-a a Marii Britanii, a decedat vineri dimineaţă, la vârsta de 99 de ani. Ducele de Edinburgh a murit la Castelul Windsor. “Cu profundă tristeţe, Majestatea Sa Regina a anunţat moartea iubitului ei soţ, Alteţa Sa regală prinţul Philip, duce de Edinburgh. Alteţa Sa regală a decedat în pace în această dimineaţă, la Castelul Windsor”, a comunicat Palatul Buckingham.

Numeroase personalităţi din întreaga lume, inclusiv lideri politici, au transmis condoleanţe familiei regale şi Marii Britanii pentru decesul prinţului Philip.

Fotografii: Getty Images

Adrian Olănescu
Adrian Olănescu este jurnalist cu 14 ani exeperiență în domeniul social și eveniment. Și-a început cariera la Realitatea TV și mai apoi a lucrat la Știrile Pro TV. Dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri din top 10 BRAT. De asemeena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor.

Comments are closed.