Știri

Prognoza meteo pentru finalul lunii iunie! Meteorologii anunță temperaturi record

Meteorologii au emis prognoza meteo pentru ultimele zile din luna iunie. Se anunță temperaturi record chiar și pentru această perioadă a anului. Potrivit specialiștilor ANM săptămâna aceasta temperaturile vor urca până la 38 de grade la umbră.

Temperaturi extreme la final de iunie

Luni, 27 iunie, vor exista înnorări temporar accentuate în primul interval al zilei, în mod special în sudul și sud-estul țării, unde se vor înregistra ploi torențiale însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vântului.

Potrivit meteorologilor, în ultimele zile din luna iunie, și primele din iulie, vremea va fi la extreme, atât din punct de vedere termic, cât și din punct de vedere al fenomenelor meteorologice.

Conform prognozei, în timpul zilei vom avea caniculă, iar în a doua parte a zilei și spre seară vor fi furtuni, descărcări electrice și vijelii.

Meteorologii anunță că va fi depășit pragul de caniculă, iar temperaturile vor urca până la maxime de 36-37 grade Celsius. În cursul zilei de joi, 30 iunie se vor înregistra până la 38 de grade Celsius, la umbră.

De la caniculă se va trece la ploi cu descărcări electrice, mai ales în a doua parte a zilei.

Prognoza meteo specială pentru București

Specialiștii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis și o prognoză specială pentru Municipiul București. În Capitală vremea va fi călduroasă și vântul va sufla slab.

București, 27 iunie 2022:  31 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 39%, Vânt: 10 km/h.

În cea mai mare parte a țării, vântul va sufla slab și moderat, cu unele excepții în est, la munte și sud-vest. Temperaturile maxime se vor situa între 22 și 29 grade Celsius, în timp ce temperaturile minime vor fi cuprinse între 8 și 18 grade Celsius.

În Timișoara vor fi 38 de grade Celsius, în Cluj Napoca – 31 grade Celsius, în Craiova termometrele vor arăta 33 de grade Celsius, la Suceava vor fi 28 de grade, la Miercurea Ciuc vor fi 26 de grade Celsius, în Buzău 29 grade Celsius, la Iași 27 de grade Celsius, iar la Constanța 25 de grade Celsius.

Comments are closed.