Media

Reacția lui Fulgy după ce a fost testat cu aparatul drug test: “vreau să-mi anunț familia”

Probleme în familia artiștilor Viorica și Ioniță din Clejani. Fiul lor, Fulgy a fost tras pe dreapta de polițiștii din Capitală, și testat cu aparatul drug test. Tânărul de 23 de ani a fost condus de oamenii legii la IML pentru prelevarea de probe biologice. Se pare că Fulgy ar fi consumat substanțe interzise.

Reacția lui Fulgy după ce a ajuns la IML

Înțelegând gravitatea situației în care se află, Fulgy a dat câteva explicații pe Instagram, acolo unde a spus ce i s-a întâmplat și cum crede el că va ieși din acest caz. La IML au ajuns și părinții lui, Viorica și Ioniță din Clejani. Vizibil îngrijorați, cei doi artiști nu au stat de vorbă cu presa.

Fulgy a spus că înainte de a pleca de acasă, a avut o discuție aprinsă cu părinții lui. Nu a spus, însă, dacă a consumat sau nu substanțe interzise.

În viață trebuie să știi de toate frate, eu mă bucur că se întâmplă asta ca să demonstrez ceva la toți mafioții. Vreau să-mi anunț familia, prietenii, să știți de mine, eu dacă sunt ceva pe pământul asta sunt șmecher, sunt la INML nu mi-a făcut nimic nimic, sunt la INML, acasă a fost o discuție mai aprinsă cu părinții mei, a spus Fulgy pe Instagram.

Fulgy spunea că a scăpat de vicii

Nu demult, băiatul Vioricăi de la Clejani a acordat un interviu pentru emisiunea lui Dan Capatos în care a spus că viața lui s-a schimbat după ce a renunțat la vicii. Fulgy a prezentat atunci apartamentul de lux în care s-a mutat singur și a spus că este mândru de realizările lui.

Părea că lucrurile s-au așezat în viața lui, dar iată că tânărul de doar 23 de ani nu stă departe de probleme.

Printr-o situație similară a trecut și sora lui, Margherita, anul trecut când a provocat un accident de mașină și, pentru că avea un comportament ciudat, polițiștii au condus-o la Institutul de Medicină Legală unde i-au fost prelevate probe de sânge. În urma acestora s-a constatat că Margherita consumase substanțe interzise.

Comments are closed.