Știri externe

Republica Moldova ar putea rămâne fără curent electric. Explicațiile Chișinăului: Suntem în continuare în discuții

Republica Moldova se luptă cu o criză energetică de mare amploare, ce acum dă o lovitură mare tuturor locuitorilor țării. Statul ar putea rămâne fără curent electric în luna iunie, pentru că expiră contractul care prevede furnizarea de energie electrică.

Moldovenii ar putea rămâne fără lumină

Republica Moldova trece printr-o perioadă dificilă în plan economic și se pare că primește lovituri dure mereu. Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale din Republica Moldova, Andrei Spînu, a anunțat că țara riscă să rămână fără curent electric după ce s-au produs câteva neînțelegeri.

Ministrul susține că nu a primit un răspuns de la Gazprom privind extinderea termenului de realizare a auditului, deși a cerut o extindere pentru un an. Acesta a precizat că pentru gaze nu a fost prelungit termenul cu o lună, Republica Moldova având un contract semnat pe cinci ani, motiv pentru care aici nu există nereguli.

„Este o procedură normală până la data de 20 a fiecărei luni, Moldovagaz confirmă cu Gazprom volumul. Vom vedea dacă se va confirma și pentru luna iunie. În caz contrar avem acele rezerve care ar asigura gaz pe timp de vară timp de 3 săptămâni, până la o luna, în funcție de consum. În cazul în care nu vom avea contract cu Gazprom, vom cumpăra de pe piață. Pe energia electrică suntem în continuare în discuții, inclusiv cu Ucraina, pentru a stabili cel mai bun preț pentru luna iunie”, a mentionat Spînu.

Republica Moldova susține că stă mai bine din punct de vedere al gazelor naturale. Țara ar avea provizii pentru aproximativ o lună, ce pot fi folosite pe timp de vară, în funcție de consum. De altfel, au loc discuții cu Ucraina în ceea ce privește deschiderea unui contract de energie electrică, dar momentan sunt analizate ofertele, reducerile pe care sunt dispuși vecinii noștri să le facă.

Comments are closed.