Magazin

Rețetă de ciocolată de casă. Un desert rapid, simplu și absolut delicios

Rețetă de ciocolată de casă. Iată cât de rapid și simplu poți prepara acest desert fabulos cu care îi vei impresiona pe cei dragi. Nu ai nevoie de multe ingrediente și nici de mare pricepere. Rezultatul, însă, va fi unul peste așteptările tale. La fel ca și salamul de biscuți, ciocolata de casă face parte din acele deserturi pe care le asociezi fără să vrei cu copilăria. O vei găsi și în comerț, sub diferite forme și gusturi, dar rețeta clasică este numai una. Îți prezentăm, în cele ce urmează, cum faci cea mai bună ciocolată de casă.

Rețetă de ciocolată de casă

Ciocolata de casă îți amintește, fără dar și poate, de gustul copilăriei de altădată. Nimic nu se compara cu acest desert minunat primit ca răsplată după o zi de stat la joacă, afară, cu copiii. Mirosul în sine creează o poveste, iar gustul ciocolatei de casă, încununează bucuria unei amintiri de neuitat. Se face foarte ușor, din ingrediente naturale, și va fi o surpriză plăcută atât pentru copii, cât și pentru adulți, pentru familia ta, sau chiar pentru musafiri, în zile de mare sărbătoare.

Pentru prepararea ciocolatei de casă ai nevoie de doar 20 de minute. Imediat după o dai la rece și o vei putea consuma fără probleme.

Ingrediente pentru ciocolata de casă

180 g zahăr
120 g unt
270 g lapte praf
50 g cacao
50 g alune de pădure
100 ml apă

Cum faci ciocolata de casă: În primul rând trebuie să amesteci laptele cu pudra de caco, după care le cerni într-un vas. În paralele fierbi apa și zahărul pentru a obține un sirop pe care îl lași pe foc 6 minute din momentul în care dă în clocot. Astfel vei obține un sirop mai gros care se ia de pe foc și în care pui untul. Amesteci și vei observa că untul se topește și se formează un fel de glazură.

Următorul pas este să pui siropul cu unt peste laptele praf cu cacao. Apoi pui alunele mărunțite puțin și mixezi foarte bine. Compoziția care rezultă se toarnă într-o tavă tapetată cu hârtie de copt, se nivelează și se lasă la rece.

Asta este tot! Poftă bună!

Trebuie să știți că există rețete și pentru ciocolata de casă vegană care se face în doar 10 minute, adică mai repede decât ciocolata de casă clasică. Veți folosi pudră de cacao, unt de migdale, caju sau de arahide și miere. Este foarte bună și sănătoasă, nu conține zahăr adăugat și este un desert ideal pentru cei care țin posturile de peste an.

 

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.