Știri

România va avea prima floare protejată la nivel european. Înflorește o dată la trei ani

Țara noastră va avea prima floare protejată la nivel european. Planta cu pricina se numește Tuberoza de Hoghilag, iar producătorii au pregătit documentația ce va fi depusă inițial la Ministerul Agriculturii, urmând să fie evaluată și de Comisia Europeană.

Tuberoza de Hoghilag – protejată la nivel european

O asociație din Sibiu, Asociaţia “Centrul de Excelenţă pentru Promovarea Comunei Hoghilag va face toate demersurile necesare pentru ca această floare să fie protejată la nivel european.

Asociaţia şi-a propus să înregistreze produsul în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi să-i reprezinte pe toţi cultivatorii de tuberoze din Hoghilag. Arealul geografic stabilit este întreg teritoriul UAT – Comuna Hoghilag”, a declarat pentru AGERPRES consultantul agricol pe indicaţii geografice şi fonduri europene, Ionuţ Diaconeasa.

La acest moment, doar două flori sunt înregistrate la Comisia Europeană. Este vorba despre Azaleea de Gent din Belgia și Trandafirul de Szoregy din Ungaria.

Dacă documentația va fi aprobată de către Comisia Europeană, tuberoza va fi prima plantă din România protejată la nivel european, și a treia astfel de plantă din Europa.

România va avea prima floare protejată la nivel european. Înflorește o dată la trei ani

La Hoghilag sunt aproximativ 40 de cultivatori de tuberoze, jumătate dintre ei cultivând planta intensiv, în scop comercial, iar cealaltă jumătate ca hobby şi în scop decorativ.

În urmă cu peste 30 de ani, doar saşii cultivau aceste flori speciale, în scop comercial, pentru a-şi completa veniturile. Erau foarte fermi în păstrarea materialului săditor, nu voiau să le dea românilor niciun singur bulb. Cei care munceau la câmp erau controlaţi în buzunare când plecau la sfârşitul zilei. După revoluţie, când a fost un exod masiv al saşilor în Germania, unul dintre ultimii saşi din localitate s-a dus la un român, i-a dat o punguţă cu bulbi şi i-a zis: “Poftim un pumn de pământ sau un bulgăre de aur! De tine depinde !” Se vede acum că românii au ştiut să îl transforme în aur, a declarat Nicu Lazăr, primarul comunei Hoghilag.

Potrivit cu spusele lui Ionuț Diaconeasa, producătorii tuberozei de Hoghilag vor obține, în urma certificării, notoritate și vor avea acces la măsuri de finanțare dedicate naționale și europene.

Ce este tuberoza și care sunt originile ei

Tuberoza sau chiparoasa (Polianthes tuberosa) este o plantă erbacee perenă, din familia asparagaceelor, originară din Mexic, introdusă în Europa și Asia, cu o tulpina înaltă de circa 100 cm și o tulpină subterană sub formă de bulbo-tubercul, flori albe mari, plăcut mirositoare, care înflorește în iunie-septembrie.

Se cultivă ca plantă ornamentală pentru flori tăiate, iar esența ei cu miros exotic este inclusă în parfumuri celebre. Tuberozele înfloresc o dată la trei ani.

Comments are closed.