Știri externe

Rusia a declarat persona non grata trei diplomați din UE. Ei au participat la manifestațiile de susținere a lui Alexei Navalnîi

Rusia a declarat persona non grata trei diplomați din Suedia, Polonia și Germania. Ei luaseră parte la manifestațiile de susținere a lui Alexei Navalnîi, care au avut loc pe 23 ianuarie.

Anunțul a venit vineri, pe 5 februarie 2021, din partea Ministerului rus de Externe, conform agenției TASS.

Rusia a declarat persona non grata trei diplomați din Uniunea Europeană

Cei trei ambasadori din Suedia, Polonia și Germania au fost chemați vineri la Ministerul rus de Externe, iar acolo li s-a transmis decizia în privința diplomaților.

„În acord cu Convienția de la Viena privind Relațiile Diplomatice din 18 aprilie 1961, diplomații care au luat parte șa acțiuni ilegale au fost declarați persona non grata. Li s-a ordonat să părăsească teritoriul Federației Ruse în cel mai scurt timp (…) Partea rusă se așteaptă ca, pe viitor, misiunile diplomatice ale Regatului Suediei, Republicii Poloniei și Republicii Federale a Germaniei și personalul lor se respecte cu strictețe legile internaționale”, se arată într-o declarație a ministerului rus.

Proteste de susținere pentru Alexei Navalnîi

Poliţia rusă a arestat duminică peste 3.800 de persoane şi a blocat centrul mai multor oraşe, inclusiv la Moscova. Protestele au avut loc în mai multe oraşe din ţară.

La Sankt Petersburg, o altă fortăreaţă a opoziţiei, aproape 3.000 de oameni adunaţi într-o piaţă din centrul oraşului au fost dispersaţi de forţele anti-revoltă. Manifestaţii au avut loc şi în Vladivostok şi Novosibirsk. Autorităţile ruse spun că aceste proteste nu au fost autorizate.

Alexei Navalnîi a fost condamnat la 2 ani și jumătate de închisoare. El este principalul opozant al lui Vladimir Putin.

Furtună Cristiana
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.