Media

Ruxi este câștigătoarea „Bravo, ai stil! Celebrities”, sezonul 7

Ruxi este câștigătoarea „Bravo, ai stil! Celebrities”, sezonul 7. Lupta a fost strânsă între Viviana Sposub și Ruxi, însă telespectatorii au votat ca Ruxi să plece acasă cu marele premiu.

Adina Halas, Ruxi, Viviana Sposub, Bella Santiago și Raluca Dumitru au fost cele cinci finaliste de la „Bravo, ai stil! Celebrities”, sezonul 7. Toate concurentele s-au pregătit intens pentru acest moment, însă telespectatorii au decis.

Emoții, spectacol, transformări spectaculoase și ținute pe măsura au fost doar câteva dintre ingredientele show-ului de excepție de la Kanal D. Viviana Sposub, Ruxi și Raluca Dumitru au primit 5 pe linie din partea juraților de la „Bravo, ai stil! Celebrities”.

Ruxi este marea câștigătoare de la „Bravo, ai stil! Celebrities”, sezonul 7. Telespectatorii au decis că ea merită să plece acasă cu marele premiu în valoare de 100.000 de lei, dar și cu titlul de cea mai stilată celebritate din România. 

„Premiul acesta nu e al meu, este al vostru. Vreau doar să vă demonstrez că este OK să aveți curaj. Vă dedic vouă premiul!”, a spus Ruxi, după ce Ilinca Vandici a anunțat că ea este câștigătoarea.

Pentru marea finală „Bravo, ai stil! Celebrities”, sezonul 7, Ruxi a ales o ținută specială. Concurenta a optat pentru o rochie albastră, prinsă în jurul gâtului. Ruxi a avut parte de o surpriză, iar sora ei a venit în platoul de la Kanal D pentru a o susțin.

Viviana Sposub a avut o apariție spectaculoasă în marea finală de la „Bravo, ai stil! Celebrities”. Concurenta i-a impresionat pe jurați cu ținuta sa. Iubita lui George Burcea a ales să poarte roșu în ultima ediție a emisiunii de la Kanal D.

„Toata perioada asta la «Bravo, ai stil!» a fost o bucurie și să mă vedeți și în alte ipostaze. Consider că am dat tot ce am avut mai bun. Sper că și ținuta și momentul s-au ridicat la nivelul juraților. Mi-am dat seama că și un cuvânt și un pas ar schimba toată experiența mea. Da, aș lua-o de o sută de ori de la capăt. Parcursul asta m-a dus la o versiune și mai bună a mea”, a spus Viviana Sposub, relatează Kanal D.

George Burcea i-a fost alături iubitei sale în marea finală. Actorul a fost plin de emoții și a avut numai cuvinte de laudă pentru aceasta. Viviana Sposub a avut un moment spectaculos și a lansat prima ei melodie, „Iubirea”. George Burcea a numit-o pe partenera sa „un artist complet”.

Furtună Cristiana
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.