Magazin

Secretul ardeilor și vinetelor coapte. Cum se curăță ușor și se scapă de gustul amar

Oficial a venit sezonul vinetelor și ardeilor copți, una dintre cele mai frumoase perioade pentru gospodine. Ce este mai plăcut decât să ai la îndemână legume proaspete pe care să le gătești într-un mod sănătos și delicios pentru întreaga familie. Nu multe sunt gospodinele care știu cum să scape de gustul amar al ardeilor și vinetelor.

Secretul ardeilor și vinetelor coapte

Vă prezentăm un truc simplu și la îndemână pentru a curăța, în doar câteva secunde, vinetele și ardeii copți. Toate gospodinele știu că aceste legume sunt foarte ușor de preparat, deloc pretențioase și foarte gustoase. Pot fi integrate fără probleme în orice masă a zilei, însă există o problemă deloc neglijabilă: curățatul lor. Cea mai migăloasă parte, când vine vorba despre vinete și ardei copți este curățarea cojii acestora. Este un chin mai ales atunci când vrei să faci zacuscă și ai multe kg de vinete și ardei de curățat.

În aceste situații poți apela la un truc care îți va face viața mai ușoară când trebuie să gătești ardei copți și vinete.

Truc rapid și ușor: Vinetele se coc direct pe flacără, iar ardeii pe o plită. Când sunt gata pune separat vinetele într-o oală și ardeii în alta. Peste ardei presară puțină sare. Acoperă fiecare oală cu un capac și lasă legumele să stea în abur nu mai mult de 10 minute. În felul acesta coaja lor se va înmuia și o vei putea curăța cu ușurință.

Foarte important: după ce se coc, vinetele și ardeii se lasă la scurs. În felul acesta nu vor avea gust amar!

Rețetă de salată de vinete cu ardei copți

Dacă tot ai ajuns până în acest punct, îți prezentăm o rețetă de salată de vinete cu ardei copți. Ai nevoie de 2 kg de vinete coapte, curățate și scurse, 1 kg de ardei gras sau kapia roșu, copt și curățat, 1 cățel de usturoi pisat, 50 ml de ulei și puțină sare.

Tocați vinetele cu un satâr de lemn, pentru a nu se înnegri, iar ardeii îi tăiați cubulețe mici. Puneți vinetele într-un bol peste care adăugați usturoi și o linguriță rasă de sare. Turnați apoi uleiul, puțin câte puțin și amestecați, după care adăugați ardeii copți. Se păstrează la rece și este recomandat să se consume în 3-4 zile.

Asta este tot! Poftă bună!

Comments are closed.