Știri

Sorin Cîmpeanu, despre examinarea online. De ce au fost fraudate examenele

Educația a fost unul dintre cele mai afectate domenii. Pandemia și-a pus drastic  amprenta asupra învățământului, care a fost supus la o mulțime de schimbări. Având în vedere că orele la facultate s-au făcut online încă de pe semsetrul al doilea al anului trecut, și examenele au fost susținute în același mod. Au fost identificate mai multe situații în care studenții au fraudat examenul, subiect pe care l-a explicat Sorin Cîmpeanu.

Examenele naționale se dau față în față

Deși elevii au participat la orele online o bună perioadă de timp și unii fac ore de acasă chiar și acum din cauza pandemiei de coronavirus și a situației din localitatea lor, Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, asigură că examenele naționale vor fi susținute în format fizic.

Chiar dacă elevii au făcut școală online, examenele naționale trebuie să fie date în sălile de clasă, unde elevii pot fi verificați așa cum trebuie și totul este mult mai sigur decât pe platforme.

„Cei care fac online vor fi evalați la discipline tot online, dar în cazul în care susțin examene naționale vor trebui să susțină cu prezență fizică. Doar tematica de examen va fi adaptată la realitățile acestui an școlar. Vor susține partea de evaluare online, dacă au făcut tot timpul online, însă dacă au examene naționale, să fie pregătiți pentru prezență fizică”, a precizat el.

Sorim Cîmpeanu, despre fraudarea examenului la facultate

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că fraudarea examenelor online este posibilă în acest moment pentru că profesorii nu au fost pregătiți pentru o astfel de situație, dar și din cauza faptului că nu există nici platforme securizate care să garanteze că cel care dă testul este cel care ar trebui să fie examinat.

Mai mult, sunt o mulțime de elevi care refuză să deschidă camera și microfonul atât în timpul orelor de curs, cât și la examene, ceea ce înseamnă că nu pot fi verificați așa cum trebuie și se ajunge la copiat.

Astfel de situații au fost scoase în evidență la facultatea de Drept, unde mulți elevi riscă să fie exmatriculați.

„În niciun caz nu trebuie stigmatizată o instituție, o universitate, care a avut curajul să pună în evidență acest lucru. Din păcate, sunt convins că printre pierderile generate de predarea și examinarea online se regăsește și această posibilitate de fraudare a examenelor online. Dincolo de faptul că profesorii nu au fost formați, pregătiți pentru a preda online, predare care diferă de la alcătuirea conținutului și până la evaluare, nu există nici măcar acele platforme securizate prin care să ai garanția că cel care răspunde întrebărilor tale la examen este cel care trebuie să răspundă”, a declarat ministrul Educației.

În câteva state din lume există astfel de platforme extrem de dezvoltate, dar acest lucru ar însemna ca profesorii să beneficieze de o pregătire specială, lucru pentru care România nu este pregătit în acest moment.

Comments are closed.