Știri

Talonul mov de pensie urmează să sufere o schimbare majoră. Ce trebuie să știe pensionarii

Cei care primesc pensia pe card în prezent nu vor mai obligaţi să aştepte poştaşul acasă pentru a primi celebrul talon mov de pensie.

În scurt timp, totul se va muta în online pe portalul Casei Naţionale de Pensii, astfel că pensionarii vor avea acces la talonul mov de pensie în format digital şi nu vor mai fi nevoiţi să aştepte poştaşul pentru a-l primi.

Anunţul a fost făcut Violeta Alexandru, fost ministru al Muncii, care a explicat într-o postare pe Facebook că acest obicei trebuia să se schimbe, iar schimbarea urmează în câteva zile.

“Vești bune! Mai sunt câteva zile și ieșim la lumină și cu talonul mov transmis electronic, la cerere, către pensionarii care primesc pensia pe card. Anunț când văd eu, cu ochii mei, că funcționează în portalul Casei Naționale de Pensii Publice. Sunt pensionari care folosesc tehnologia și care nu au de ce să nu se bucure de avantajele ei inclusiv în sensul de a-și face programul cum vor, fără să mai aștepte poștașul acasă pentru a le aduce talonul mov, (încă) necesar pentru accesarea unor servicii. La ei m-am gândit în proiectul meu de lege pe care l-am dus la bun sfârșit în Parlament, la finalul anului trecut.

Pensionarii care nu doresc să îl primească electronic, îl primesc la fel ca până acum: de la poștaș. Cei care primesc pensia în numerar, primesc banii și talonul când vine poștașul”, a scris Violeta Alexandru.

“Greu se mișcă lucrurile când vine vorba de a oferi, în mod concret, servicii civilizate oamenilor dar ajungem noi la rezultat și aici. Discuții peste discuții, reveniri pentru a nu se ascunde subiectul în sertar, insistențe, rezistență la obținerea de rezultate rapid cu gândul la banii europeni care aduc și creșteri de salarii (și atunci de ce să faci lucrurile repede!?) și licitații de milioane de euro pentru ceva ce se vede că poate fi făcut cu costuri de bun simț. Toate experiențele le-am avut.

Ne auzim săptămâna viitoare pe acest subiect. Nu renunț până nu văd că, dincolo de legile pentru care mă lupt în Parlament, se pun și în practică măsurile și oamenii văd schimbare. Câte legi nu s-au votat și nu s-a schimbat nimic…. Cu mine trebuie să se poată!”, a scris Violeta Alexandru în postarea de pe Facebook.

Furtună Cristiana
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.