Știri

Temperaturi scăzute de Ziua Femeii și ninsori ca în toiul iernii. Rar în istoria României

ANM anunță ninsori chiar de ziua femeii. Este printre cele mai friguroase începuturi de luna martie din România. Luni, vremea fa fi destul de scăzută în întreaga țară.

Deși am avut senzația că vine cu adevărat primăvara, după încălzirea din 6 martie, de până la 16 grade, vremea s-a dovedit iar a fi capricioasă. Încă 2 zile mai durează frigul, conform Administrației Naționale de Meteorologie.

Din păcate, vremea urâtă își va face simțită chiar de ziua femeii.

Temperaturi scăzute de 8 martie. Vremea în toată țara

Deși este o vreme blândă, cu puține precipitații și fără vânt, ne așteptăm totuși la temperaturi scăzute. Mercurul în termometre va arăta sub valorile normale ale acestei perioade, în toată România. Ne putem aștepta și la ninsori, însă regimul pluviometric rămâne la valorile obișnuite.

Izolat, își vor face simțită prezența și ploile în zonele joase, precum și ninsorile la munte și în zonele deluroase.

Localitățile din jumătatea de sud a țării sunt singurele care se pot lăuda cu temperaturi ceva mai ridicate. Însă în toată țara, cerul va fi variabil, cu înnorări în regiunile nordice și nord-estice, iar noaptea și în cele sud-vestice.

Mai ales după orele serii vor fi precipitații slabe, ninsori în Carpații Orientali și predominant ninsori local în Moldova și izolat în Maramureș și estul Transilvaniei.

Vântul va avea intensificări temporare în zona de munte, cu viteze mai mari în special pe creste și va sufla în general moderat în restul țării. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 și 13 grade. Temperaturile minime de Ziua Internațională a Femenii ajunge chiar și la -8 – 2 grade.

Se vor înregistra fi condiții de ceață în special în zonele joase de câmpie.

Vremea de 8 martie în Banat

Temperaturile diurne se va situa în media a 6-7 grade, însă noaptea se ajunge și la -3…-2 grade. Local și temporar se vor semnala precipitații slabe cantitativ.

Transilvania are temperaturi scăzute luni

La începutul primei zi din săptămână valorile termice diurne vor fi în scădere, ajungând în jurul a 3…5 grade, cu minime negative ce ajung -4 și -2 grade. Noapte se vor înregistra și medii de -8…-5 grade. Precipitații în general slabe cantitativ.

Maramureș: vremea 8 martie

Deși se încălzise afară, și în Maramureș de ziua femeii va fi destul de frig. Media temperaturilor diurne va scădea spre 3…4 grade, cu minime de -2 și 1 grad. Temperaturile nocturne ajung la -6…-4 grade. Nu se anunță precipitații, Vremea se schimbă dramatic! Temperaturile scad brusc și apar ninsorile.

Moldova, vreme se încălzește, dar foarte puțin

Media temperaturilor minime va oscila ușor în jurul valorii de 0 grade, deci nu sunt grade cu minus. Totuși, noaptea se poate ajunge la – 3 grade celsius. Pe timp de zi, vorbim despre maxime de 4 grade. Probabilitata de precipitații, scăzută, cel mai probabil .

Vremea de 8 martie în Dobrogea

Media temperaturilor minime se va încadra între 2 și 4 grade, spre o medie a maximelor de 5 grade. Minimele ajung la -1…0 grade. Probabilitate pentru precipitații slabe, predominant sub formă de ploaie.

Ce se întâmplă cu vremea în Muntenia. Vremea în București de 8 martie

De ziua femeii, în Capitală și în Muntenia ne așteptăm la medie a maximelor în jurul a 6 grade și a minimelor de circa -3 grade. Regimul pluviometric va fi în general deficitar, însă ne putem aștepta la ninsori pe arii restrânse.

Oltenia: vremea de 8 martie

Aici vorbim despre medie a maximelor în jurul a 6 grade și a minimelor de circa -3 grade. Ne putem aștepta la ninsori pe timpul nopții.

Cum va fi la munte de 8 martie

Probabilitatea pentru precipitații, predominant ninsori este foarte mare. Scăderea temperaturilor va determina maxime, în medie, în jurul a -2 grade și minime, în medie, de -9..-7 grade.

Prognoza meteo pentru marți, 9 martie

După ziua femeii se mai încălzește.

Regimul termic va fi caracterizat de valori apropiate de cele normale pentru această perioadă a anului. La începutul zilei cerul va fi parţial noros şi izolat se va semnala ceaţă, apoi treptat, dinspre sud-vest, înnorările vor cuprinde majoritatea zonelor.

Furtună Cristiana
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.