Magazin

Tradiții importante pentru Sâmbăta Mare. Ce este absolut interzis în noaptea de Înviere

Sâmbăta Mare este ultima zi din postul mare și ultima din Săptămâna Patimilor. Sâmbătă, creştinii ortodocşi prăznuiesc îngroparea trupească a lui Iisus Hristos, se roagă, îşi amintesc de patimile suferite de Mântuitor pentru mântuirea omenirii şi se pregătesc pentru slujba de Înviere. Trebuie respectate mai multe tradiții și obiceiuri în această zi Sfântă, inclusiv în noaptea de Înviere, pentru a întâmpina Paștele așa cum trebuie.

Tradiții pentru Sâmbăta Mare

În ultima zi din Săptămâna Patimilor, numită şi Sâmbăta Mare, credincioșii sărbătoresc  îngroparea trupească a Mântuitorului. Toți se roagă și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce a făcut pentru ei și își amintesc cu durere în suflet de patimile suferite de Domnul nostru Iisus Hristos.

Toți credincioșii se pregătesc în această zi pentru Înviere și pentru a lua Lumina Sfântă la miezul nopții. Sâmbăta este zi de doliu, de tăcere, înainte de de Învierea Mântuitorului. În această zi se fac ultimele pregătiri pentru marele eveniment. Gospodinele pregătesc cozonacii, pasca, vopsesc ouăle și pregătesc hainele pentru dimineață, când toată familie merge să ia Sfintele Paști. Se spune că fiecare membru al familiei trebuie să aibă o haină nouă de Paște, în special o cămașă.

Sâmbătă seara, înainte de slujba de Inviere, gospodinele pregătesc coşul cu bucate, în care se pune un ştergar nou, o lumânare albă aprinsă, ouă, cozonac, pască, o bucată de slănină, zahăr, făină, o ramură de busuioc, un mic miel din aluat copt şi vin.

Nu se doarme în Sâmbăta Mare

În Sâmbăta Mare, tradția spune clar că nu este bine să dormi pentru că atunci când se deschid cerurile, Domnul poate vedea înlăuntrul fiinţelor. Mai mult, dorinţele pe care ţi le pui în această noapte se vor îndeplini.

La miezul nopții, preotul cheamă credincioșii să ia lumină, spunând: “veniți sa luați Lumină!”. Aceştia aprind lumânări şi transmit, mai departe, lumina, până când toată lumea are lumânările aprinse în mână. Lumina este apoi dusă acasă, unde va fi lăsată aprinsă până în a doua zi de Paște.

Postul continuă și Sâmbătă. Nu se mănâncă nici azi de dulce, ci orice alimente care conțin lapte, carne sau ouă. După miezul nopții nu se mai consumă nimic, pentru a lua Paștele curat.

Comments are closed.