Magazin

Tradiții și obiceiuri de Înălțarea Domnului. Ultima zi din an în care mai poți face asta

Tradiții și obiceiuri de Înălțarea Domnului. Anul acesta, marea sărbătoare marcată în Calendarul Ortodox cu o cruce roșie pică pe 10 iunie 2021. Este zi mare pentru creștinii ortodocși, la 40 de zile după Sărbătorile Pascale. Înălțarea Domnului mai este numită, în popor, și Ispas, iar în aceeași zi se sărbătorește Ziua eroilor.

Tradiții și obiceiuri de Înălțarea Domnului

De sărbătoarea Înălțării Domnului se leagă o serie de tradiții, obiceiuri și chiar superstiții din popor. În unele zone ale țării, multe dintre acestea se respectă în continuare.

În această zi, oamenii nu se mai salută zicând Hristos a înviat! ci Hristos S-a înălțat!, iar răspunsul este Cu adevărat s-a înălțat!

În ziua de Ispas, femeile nu împrumută sare și nu dau foc din casă, pentru că se spune că toată casa va vui, iar vacile nu vor mai da lapte.

Este ziua în care se fac pomeni și se merge la biserică. Ziua de Înălțarea Domnului este ultima din acest an în care se mai pot mânca ouă roșii. 

În unele zone din țară, de Ispas oamenii își leagă în jurul brâului, frunze de nuc, pentru că se spune că Mântuitorul a purtat aceste frunze în momentul Înălțării.

De asemenea, din bătrâni există un obicei în care oamenii se bat cu leuștean ca să fie feriți de boli.

Spre deosebire de Paști când ouăle se vopsesc în Joia Mare, de Înălțarea Domnului, ouăle se vopsesc chiar în ziua sărbătorii. Apoi ele se pun într-un coșuleț și se duc la biserică, unde preotul le sfințește, iar credincioșii pot apoi să le dea de pomană.

Se spune că cel care moare în ziua în care se sărbătorește Înălțarea Domnului va ajunge direct în Rai.

Ziua Eroilor 2021

De Înălțarea Domnului se sărbătorește și Ziua Eroilor căzuți la datorie pe fronturile de luptă. Biserica Ortodoxă a stabilit ca în ziua de Ispas să fie marcată și Ziua Eroilor neamului românesc, deci este zi de sărbătoare națională, în care sunt comemorați toți cei care au murit în timp ce serveau în forțele armate.

Comments are closed.