Magazin

Tradiții și obiceiuri de Lăsata Secului pentru postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Ce trebuie să faci în această zi

Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel este una dintre cele mai importante din calendarul ortodox. Este cunoscut faptul că cei doi sfinți posteau înainte de a face fapte importante, de unde a rămas și obiceiul de post înaintea rememorării lor. Află când este Lăsata Secului pentru postul Apostolilor și ce este bine să faci în acea zi.

Lăsata Secului de Sfinții Petru și Pavel

Înainte de 29 iunie, data la care sunt sărbătoriți Sfinții Petru și Pavel, se ține post. Postul nu coincide mereu, ci variază în funcție de Paște, iar anul acesta durează doar șapte zile. Anul acesta, din cele 7 zile de post, 4 vor fi cu dezlegare la pește. Va fi dezlegare la pește în zilele de: 22 iunie – pentru sărbătoarea „Sf. Grigorie Dascălul”, 24 iunie – pentru „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul” și 26-27 iunie, fiind zile de sâmbătă și duminică.

Lăsarea secului semnifică atât că azi e ultima zi în care credincioșii mănăncă produse „de dulce”, dar și lăsarea în urmă a viciilor, patimilor și a celorlalte griji lumești. În acest an, lăsata secului pentru postul Sfinților Petru și Pavel se va sărbători pe 21 iunie, astfel că prima zi a postului va fi 22 iunie.

În această zi se ține cont de mai multe tradiții și obiceiuri, pentru a te asigura că îți merge bine. Se spune că femeile nu au voie să facă niciun fel de treabă, pentru că ielele trec pe lângă casa lor și, dacă le văd muncind, le vor strâmba corpul.

Superstiții de Lăsata Secului

Se pregătesc pentru Lăsata Secului tot felul de bunătăți, preparate din carne. Acestea se consumă alături de familie și chiar se dau de pomană pentru sufletele celor adormiți. Se spune că nu e bine să arunci această mâncare, pentru că vei avea ghinion.

Pe întreaga durată a postului este bine să te scoli cât mai devreme, ca să poți vedea Constelația Cloșca. Se spune că vei avea noroc tot anul dacă o vezi.
În anumite zone ale țării, de Lăsata Secului, mamele le pun fiicelor la gât usturoi sau pelin, pentru ca acestea să fie apărate de iele. Ielele ar fura fetele tinere, nemăritate, pentru a le căsători cu forțele răului.

Comments are closed.