Știri externe

Tragedie de proporții! Un tren cu 80 de pasageri a deraiat. Bilanț îngrijorător

O nouă tragedie a fost înregistrată, iar bilanțul este unul îngrijorător. Accidentul s-a produs în Austria, unde un tren cu 80 de pasageri a deraiat. În urma incidentului, cel puțin o persoană a decedat, în timp ce multe dintre acestea au ajuns în stare gravă la spital.

Accident grav în Austria

Un tren cu 80 de pasageri a deraiat luni seară, în regiunea Muenchendorf, situată în apropiere de capitala Austriei, Viena. Autoritățile locale au transmis informații la scurt timp de la accident, iar conform acestora, o persoană ar fi decedat pe loc, în timp ce alte două persoane au suferit răni grave, iar alte 11 mai ușoare.

Unii pasageri au avut nevoie de îngrijiri medicale la fața locului, în timp ce alții au fost transportați de urgență la spital, pentru că starea lor era extrem de instabilă. . O persoană rănită a fost transportată cu avionul la UKH Vienna-Meidling și la Spitalul Universitar St. Pölten, a declarat Philipp Gutlederer de la „Notruf NÖ”. Alte victime au fost transportate la clinicile de stat din Baden și Wiener Neustadt.

La fața locului au ajuns și patru elicoptere care au transportat victimele, unele fiind adăpostite la Crucea Roșie până când s-au mai liniștit apele. Nu se cunoaște cauza exactă a accidentului, dar s-a deschis o anchetă pentru a fi stabilite mai multe detalii.

Nu este prima dată când au loc astfel de incidente în Austria. Șaptesprezece persoane s-au ales cu răni grave, după ce un tren plin cu școlari a deraiat într-un râu din Alpii austrieci. Situația a fost una gravă atunci, dar nu au fost înregistrate decese la acel moment.

Comments are closed.