Știri

Valentin Uritescu, în stare gravă la spital! Medicii fac eforturi să-l stabilizeze

Valentin Uritescu, unul dintre cei mai cunoscuți actori ai Generației de Aur, se află în acest moment la spital în stare foarte gravă. Maestrul teatrului românesc, în vârstă de 80 de ani, este acum pe mâna cadrelor medicale de la Spitalul Pantelimon din București, care încearcă să îi salveze viața.

Valentin Uritescu luptă să trăiască

Valentin Uritescu a fost transportat de urgență Spitalul Pantelimon, unde medicii încearcă să-l stabilizeze. Actorul în vârstă de 80 de ani suferă de o boală grea de mai bine de trei decenii, dar se pare că acum s-a agravat și a avut nevoie de ajutor din partea specialiștilor, care l-au preluat în stare gravă.

Actorul s-a retras din activitate în urmă cu 10 ani, după ce a simțit că nu mai poate urca pe scenă din cauza bolii tot mai puternice. Efectele sindromului pe care îl are sunt tot mai grele și nu se mai simte un om normal, capabil să performeze.

Valentin Uritescu, la un pas de sinucidere

Când a aflat ce boală are, viața lui s-a schimbat complet. Se simțea tot mai rău și i-a cerut lui Dumnezeu să îl mai țină în viață măcar 5 ani, dar a reușit să ducă boala pe picioare peste 3 decenii, dar cu greu.

“Luam un medicament care are nişte reacţii secundare teribile. Îmi venea să mă sinucid. Când mergeam pe stradă şi vedeam un camion, îmi venea să intru în el. M-am dus la Icoana Maicii Domnului, am îngenuncheat şi am plâns. Apoi, am ridicat privirea către icoana lui Iisus Hristos: «Doamne, te rog ajută-mă, mai dă-mi cinci ani, să văd ce se alege din mine!». Şi mi-a dat treizeci şi ceva de ani!”, a povestit actorul în urmă cu ceva timp.

În ultimul timp s-a simțit tot mai rău și spunea că are probleme de mobilitate. Sindromul extrapiramidal îi afecta foarte tare membrele inferioare, dar se mulțumea că măcar mâinile și capul nu îi tremurau, ca la parkinson. Apropiații spun că în ultima vreme ajunsese să nu îi mai recunoască și avea pierderi grave de memorie.

Comments are closed.