Știri

Vasile Dîncu: “suntem în mijlocul unui război hibrid”. Cât de pregătită este România să intervină

În contextul tensiunilor de la granița dintre Ucraina și Rusia, Ministerul Apărării din România se pregătește pentru orice scenariu. Vasile Dîncu a anunțat că în ședința CSAT au fost stabilite măsurile în cazul în care Rusia va ataca Ucraina. Potrivit spuselor sale, situația a fost analizată dintr-o perspectivă multiplă.

Ministrul Apărării: România este pregătită pentru orice scenariu

Vasile Dîncu a explicat că planurile defensive ale NATO sunt pregătite de foarte multă vreme și se updatează continuu. Ministrul Apărării a precizat că nu este vorba neapărat despre pregătirea pentru o situație de conflict la granițele țării noastre, ci de o acțiune de actualizare și de căutare de măsuri legate de posibilele consecințe ale unui atac armat al federației ruse asupra Ucrainei.

Deci suntem pregătiţi de multă vreme, dar acum ne-am întâlnit cu toții şi am reușit să punem în faţa preşedintelui României, cap la cap o analiza complexă a situaţiei în care ne aflăm acum. Situaţia este incertă şi nu putem să estimăm că va fi neapărat un conflict. Așteptăm şi ne pregătim pentru orice scenariu, a precizat Ministrul Apărării.

“Românii nu au motive să se simtă amenințați”

Ministrul Apărării a dat asigurări că cetățenii români nu au motive să intre în panică, nu au motive să se îngrijoreze sau să se simtă amenințați, în ciuda tensiunilor de la granița dintre Ucraina și Rusia. Pe de altă parte, Vasile Dîncu a spus că există posibilitatea ca această situație să aibă consecințe economice și strategice.

De exemplu, ministrul Apărării a explicat că în cazul unei intervenții a Federației Ruse țara noastră va avea fluxuri migraționale, dar că autoritățile sunt pregătite și pentru asta. Totuși, potrivit oficialului, există șanse să nu se ajungă la un război armat.

În acest moment ne aflăm în timpul unui război hibrid și România se pregătește serios pentru un eventual val de migranți, a precizat Dîncu.

Reamintim faptul că zilele acestea, rezerviștii au primit acasă ordinul de mobilizare și că mulți au făcut legătura situația de la granița dintre Ucraina și Rusia. Autoritățile au intervenit și au precizat că este doar o coincidență și că se face o verificare anuală a rezerviștilor care nu vizează niciun fel de mobilizare.

Vezi și: Adevărul despre activarea rezerviștilor. Ministrul Apărării a anunțat oficial

Este vorba despre un document emis de Ministerul Apărării Naționale, în baza articolului 26 din Legea 355/2009 privind regimul stării de mobilizare parțială sau totală a forțelor armate și al stării de război.

Comments are closed.