Știri

Vești îngrijorătoare de la BNR: cât va mai crește inflația! Previziuni pentru următoarele 12 luni

BNR prezintă date importante despre evoluția inflației în perioada următoare. Ce urmează să se întâmple și care vor fi efectele asupra economiei. Consiliul de administrației al Băncii Naționale Române anunță că inflația va continua să rămână extrem de ridicată până în luna iunie a anului 2023.

Cât va mai crește inflația

Potrivit un raport al BNR, rata anuală a inflației este așteptată să îşi accentueze creșterea în T2/ 2022 – până la 14,2% în iunie, faţă de 11,2% în proiecția precedentă, şi să descrească doar ușor în următoarele patru trimestre, ajungând la 12,5% în decembrie 2022 şi la 12,4% în iunie 2023, mult peste nivelurile de 9,6%, respectiv 5,0% prognozate anterior. BNR arată că în cazul în care ar interveni mai tare în piaţă prin creșterea mai mare a dobânzilor, restrângerea masei monetare, efectul ar fi devastator pentru economie.

În același timp, s-a reafirmat că o eventuală tentativă a băncii centrale de a contracara efectele inflaționiste directe şi indirecte, deosebit de ample, ale șocurilor adverse pe partea ofertei ar fi nu doar ineficace, ci chiar contraproductivă, întrucât ar provoca pierderi ample activității economice şi ocupării forței de muncă pe termen mai lung, precizează Minuta CA al BNR.

BNR precizează că nu poate să controleze acum inflația, având în vedere tensiunile din piață, astfel că inflația va crește peste nivelurile previzionate şi va coborî la niveluri de o cifră doar în semestrul II 2023.

Creșterea inflației este provocată de majorările mult mai ample anticipate ale preţurilor alimentelor procesate şi combustibililor, precum şi ale preţurilor gazelor naturale şi energiei electrice.

Cât a ajuns valoarea ROBOR la 3 luni

ROBOR este calculat în fiecare zi de către BNR ca media aritmetică a ratei dobânzilor la care primele 10 bănci din țara noastră sunt dispuse să ofere împrumuturi sub formă de depozite în lei celorlalte instituții bancare. Indicele ROBOR la 3 luni este cel în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă.

Potrivit informațiilor publicate de Banca Națională a României, ROBOR la 3 luni a urcat vineri, 20 mai 2022, la 5,71% pe an, de la 5,62% pe an cât a fost în ziua precedentă. Un nivel similar a fost înregistrat în data de 4 martie 2013. La începutul acestui an, indicele ROBOR la 3 luni era 3,02% pe an.

În același timp, indicele ROBOR la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a urcat la 5,95% pe an, de la 5,87% pe an anterior.

ROBOR la 12 luni s-a majorat la 6,11% pe an de la 6,05% pe an, joi.

Comments are closed.