Știri

Vinerea Mare 2021 – zi de doliu. Este interzis să faci asta azi

Vinerea Mare 2021, numită și Vinerea Patimilor, sau Vinerea Paștelui este o zi de mare doliu pentru întreaga creștinătate. În această zi a fost răstignit și a murit pe cruce Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Înainte de asta a fost batjocorit și chinuit în fel și chip.

Vinerea Mare 2020 – ce nu se face astăzi

Există mai multe tradiții și obiceiuri din popor, pe care oamenii le respectă în Vinerea Mare sau Vinerea Paștelui pentru că se consideră că astfel vor fi feriți de necazuri și vor avea un an bun.

De exemplu, se spune că în această zi nu este bine să muncești în gospodărie sau pe câmp, pentru că nu îți va merge bine nimic din ce faci. Astăzi nu se spală rufe, nu se coasă și nu se face treabă în curte. De asemenea, astăzi nu se coace, deci pasca și cozonacul nu se fac în această zi.

Conform tradiției, dacă nu ai apucat să vopsești ouăle în Joia Mare, sub nicio formă să nu faci asta în Vinerea Mare. Ouăle se înroșesc ori în Joia Mare, ori în Sâmbăta Mare.

În Vinerea Mare nu se sacrifică păsări sau animale și, la fel ca și în Joia Mare, nu se consumă urzici. Mântuitorul a fost bătut cu aceste plante.

În Vinerea Paștelui nu se consumă oțet. Când a cerut apă, buzele Mântuitorului au fost udate cu oțet, spre a-L chinui.

Ce se face în Vinerea Mare

În primul rând, în Vinerea Paștelui se postește post negru și se merge la biserică și se trece pe sub aer. Preotul scoate în mijlocul bisericii o masă pe care așează Sfântul Epitaf, care-l închipuie mort pe Mântuitorul, înconjurat de Apostoli și Maica Domnului) pe sub care toată lumea trece.

Se spune că cei care trec pe sub Sfântul Epitaf vor fi sănătoși tot anul. Așa cum am spus, este o zi tristă pentru creștinătate, o zi în care trebuie să punem stop de la gândurile și grijile cotidiene și să ne amintim patimile prin care a trecut Iisus Hristos pentru mântuirea noastră. În afară de a pregăti casa și masa pentru Paște, trebuie să ne pregătim și sufletul, ca să fim merituoși să luăm Lumina Sfântă în noaptea Învierii.

Comments are closed.