Media

Viorica și Ioniță de la Clejani, totul despre divorț. Între timp, Fulgy continuă să șocheze prin aroganțe

Viorica și Ioniță de la Clejani formează unul dintre cele mai sudate cupluri atât pe scenă, cât și în viața reală. În ultima perioadă au fost puși la grele încercări din cauza fiului lor, Fulgy, care le-a făcut o mulțime de probleme. Se vorbește tot mai mult despre divorțul lor, motiv pentru care au decis să clarifice situația.

Viorica și Ioniță nu divorțează

Viorica și Ioniță de la Clejani trec printr-o perioadă agitată din cauza problemelor pe care le are fiul lor, Fulgy. Artiștii sunt devastați și stresați de când s-a aflat că fiul lor are probleme cu drogurile și chiar a fost prins sub influența substanțelor interzise.

În ultima vreme s-a tot zvonit că cei doi divorțează, pentru că au mari probleme în căsnicie și nu ar mai reuși să se înțeleagă. Surse apropiate celor doi spun, de fapt, că lucrurile merg bine între ei și chiar se sprijină în ultima perioadă, când problemele parcă îi urmăresc și nici în plan muzical nu stau prea bine, pentru că nu au așa multe concerte ca anul trecut.

Fulgy, aroganțe pe internet

Fulgy continuă să șocheze de ceva timp și face orice pentru a ieși în evidență. După ce a fost prins drogat la volan, a provocat tot feluri de scandaluri și s-a întors de la psihiatrie, tânărul copil al Clejanilor continuă să fie răsfățat de părinții lui, care îi asigură toate condițiile și îl fac să aibă mereu sume mari asupra lui.

Pe rețelele de socializare face tot felul de afirmații și are un comportament care lasă de dorit, dar acum a întrecut orice limită. El a dat  foc unei hârtii de 100 de lei, pentru a demonstra că banii nu sunt o problemă pentru el, pentru că are cardurile pline, indicând sume cu șase zerouri.

El scoate în evidență că are haine scumpe, cât salariile multor români și că își poate permite orice, pentru că are bani de când se știe și nimic nu îl poate opri să se flexeze.

„Vreau să văd și eu cine îmi trimite și mie… Uite, vreau să văd cine îmi trimite și mie atât cât dau eu foc acum. Uite ce înseamnă banii pentru mine, oameni buni. Ştiu că e urât gestul ce l-am făcut acum da’ nu e problemă. Are balta peşte. Am pe card mulţi bani. Am bani de vă îngrop. Am bani mulţi. Am pierdut la cazino foarte mulţi bani. Vorbiți cu mine de bani?

Păi, tricoul asta e cât salariu la mulţi. Eu nu dau șpagă la chelner 100 de lei. Eu las câte 5-6 milioane. Mai rău ca Giovanni Becali, care dacă îl sun îmi răspunde la telefon. Nu știți din ce familie provin? Vorbiți cu mine de bani, care eu am bani de când m-am născut. Pe card am 6 zerouri”, spune Flugy fanilor de pe reţelele de socializare.

Comments are closed.