Magazin

Zodiile care se îndrăgostesc și cele care se despart în această toamnă. Din ce categorie faci parte

Toamna aceasta va fi una de vis pentru unii în plan sentimental, dar pentru unii va fi cu adevărat un chin, pentru că îi paște o despărțire. Vezi dacă te numeri printre cei care se îndrăgostesc, sau printre cei care o pierd pe persoana de lângă ei.

Zodii care își găsesc perechea

Berbecii vor avea o vară de succes în plan personal. Își doresc mult să își găsească perechea, pentru că deja sunt de mult timp singuri și nu își găsesc locul. Nu se simt bine în compania celor din jur, care au pereche și sunt plini de viață. Este posibil să-ți întâlnești chiar persoana lângă care vei trăi tot restul vieții, pentru că veți da peste oameni minunați.

Pentru Raci, totul decurge conform planului. Dacă vara i-a găsit singuri, triști, fără pereche, lucrurile se schimbă complet din această toamnă. Vor avea parte de momente extraordinare, mai ales în luna noiembrie, când parcă orice plan merge conform dorințelor pe care le au.

Horoscop rune august 2021. Mihai Voropchievici face previziuni pentru toate zodiile

Zodii care se despart la toamnă

Pentru Lei, toamna aceasta nu e despre dragoste, ci despre multă muncă. Își ignoră partenerii de viață, iar asta pentru a face mai mulți bani și pentru a avea timp de muncă. Ignoră persoanele care ar face orice pentru ei, fără a se gândi la urmări și la faptul că vor rămâne singuri. Leii mereu au fost obsedați de muncă și asta este un mare defect.

Zodii cu ghinion în luna august 2021. Se țin scai problemele și le întind răbdarea la maximum

Discuțiile aprinse pe care le-ai avut cu perechea ta în ultima vreme trebuie să ajungă la un final, Vărsător. Atât tu, cât și persoana iubită aveți caractere puternice și nu puteți lăsa de la voi sub nicio formă, ceea ce vă va face să nu ajungeți deloc la o înțelegere.

Comments are closed.