Categories: Știri

Doliu în lumea medicală! Un medic extrem de cunoscut tocmai s-a stins din viață

Un apreciat medic din România s-a stins din viață la vârsta de 62 de ani, în urma unei suferințe „căreia i-a făcut față cum nimeni altcineva”.

Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara este în doliu după ce doctorul Horia Talfeș, medic primar UPU și șeful Unității de Primiri Urgențe, a încetat din viață la vârsta de 62 de ani.

Anunțul trist a fost făcut de Radu Budae, managerul spitalului, care a transmis un mesaj emoționant pe rețelele de socializare.

„Drum bun în lumină, Horia! Dumnezeu să te odihnească în pacea Lui și să-i aline pe cei care te-au iubit! Regret enorm că nu am reușit să îți spun încă o dată, când încă era posibil, cât de tare am ținut la tine ca om și cât de mult te-am apreciat ca medic (totuși, ceva îmi spune că tu știai și simțeai asta)…. Spitalul Hunedoara și comunitatea hunedoreană pierd un medic de excepție și un om minunat. Să ne veghezi de acolo de Sus, Horia și uneori să ne „arăți calea”…

HORIA IOAN TALFEȘ
01.07.1961-01.03.2024
Medic primar UPU, șeful Unității de Primiri Urgențe, Spitalul Municipal Hunedoara”, a scris, pe pagina personală de pe rețeaua de socializare, Radu Budae, managerul unității medicale.

Horia Ioan Talfeș a dedicat decenii întregi slujirii comunității hunedorene în cadrul Unității de Primiri Urgențe. A ajutat mii de oameni și a salvat sute de vieți, fiind recunoscut ca un medic desăvârșit și un om deosebit.

„Nu te vom uita, domnule doctor! Comunitatea hunedoreană pierde prematur un medic și un om excepțional: Horia Ioan Talfeș. A slujit comunitatea hunedoreană decenii la rând ca medic în cadrul Unității de Primiri Urgențe. A ajutat mii de oameni și a salvat sute de vieți. S-a stins din viață astăzi, după o suferință căreia i-a făcut față cum nimeni altcineva n-ar fi putut: mereu zâmbitor și pozitiv.

Condoleanțele noastre, familiei și apropiaților. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, a scris Primăria Hunedoara.

Deși mulți medici au plecat să lucreze în străinătate, Horia Talfeș a ales să rămâne în țară. El a lucrat ca medic la UPU încă din anii ’90.

„Tura de zi a unui urgentist e de şapte ore. Apoi vine garda, de 10 ore pe parcursul săptămânii şi de 12 ore în weekend”, spunea medicul în urmă cu ceva ani, transmite Glasul Hunedoarei.

El mărturisea atunci că programul foarte încărcat de la serviciu, cumulat doctoratul său în medicină pe traumatologie de urgență de la acea vreme, l-au costat căsnicia.

Dr. Horia Talfeș a fost o figură proeminentă în lupta împotriva pandemiei de COVID-19, fiind prima persoană din municipiul Hunedoara care a fost vaccinată împotriva acestui virus.

Rozalia Despinescu

Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.