Media

Din păcate este vorba de Cezara Dafinescu. A suferit un accident teribil. Ce spun medicii și care este starea vedetei

Cezara Dafinescu a dezvăluit recent că a suferit un accident dureros, chiar după ce a fost premiată pe scena TIFF pentru întreaga carieră.

Acum mai bine de doi ani, când a fost celebrată pentru întreaga sa carieră, Cezara Dafinescu a fost la un pas de o tragedie, la 73 de ani cât avea la acea vreme.

Considerată una dintre cele mai talentate și mai frumoase actrițe de la noi, cu o carieră de invidiat atât în teatru, cât și în cinematografie, la 75 de ani, artista se află într-o formă de invidiat, dar în urmă cu puțin timp a fost la un pas de un dezastru care i-ar fi putut fi fatal.

Invitată la TIFF, unde a fost premiată pentru întreaga carieră, actrița a avut ghinionul să cadă la coborârea de pe scenă, accidentându-se destul de rău.

„Am avut o problemă când m-au serbat la TIFF pentru întreaga carieră. Când m-am dat jos de pe scenă am căzut și mi-am făcut fractură la genunchi și atunci pandemia a coincis cu statul în ghips, cu probleme. Eu sunt o fire mai sportivă și mulțumesc lui Dumnezeu am fost mai mereu sănătoasă și spaima asta de boală și de neputință te face mai puțin optimist”, a declarat Cezara Dafinescu la Antena Stars.

Actrița a mărturisit că cea mai mare realizare a vieții sale este că oamenii o privesc cu drag și își aduce aminte cum a debutat, în 1971. Chiar dacă„Brigada Diverse, în alertă” avea deja distribuția făcută, Cezara Dafinescu a primit rolul pe care nimeni nu l-a uitat.

„Îmi aduc foarte bine aminte debutul meu în cinematografie. A fost ciudat pentru că distribuția pentru filmele ‘Brigada Diverse era făcută deja. Cele 4 femei erau deja distribuite. Eu nu eram încă studentă la teatru ci elevă, așa m-a cunoscut Mircea Drăgan.

A făcut o pasiune profesională vis a vis de mine pentru că m-a distribuit, apoi, în multe din filmele sale. Îi părea rău că filmările erau la final și nu avea cum să mă ia în BD, așa că a creat, pur și simplu, o secvență pentru mine.

Scena se petrecea pe un stadion, la un concurs canin. La un moment dat o speakeriță spunea ‘câinele Costel să se prezinte la start. Asta a fost replica mea, cu ea m-am lansat. Eram la început atunci și credeam că ar trebui să fiu că fetele de la Hollywood așa că am simțit nevoia să-mi pun și gene false.

Și acum râd ori de câte ori văd secvența aceea. Eram blondă platinată, voiam să dau la teatru, să fiu că Marilyn Monroe așa că, pentru replica aceea, mi-am pus gene false”, spunea Cezara Dafinescu într-un interciu.

Adrian Vrauko

Adrian Vrauko este jurnalist cu 14 ani exeperiență în domeniul social și eveniment. Și-a început cariera la Realitatea TV, iar dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri din top 10 BRAT. De asemeena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor.