Media

Mirela Vaida a răbufnit și a vorbit despre sarcina pierdută! Doamne prin câte suferințe a trecut

Mirela Vaida, mai sinceră ca niciodată. Vedeta de la Acces Direct și-a deschis sufletul și a vorbit despre cele mai grele suferințe.

Cu inima deschisă, Mirela Vaida a făcut dezvăluiri dureroase despre momentele care i-au marcat întreaga existență. A apărut întotdeauna demnă și a ținut capul sus în fața publicului. De multe ori, însă, sufletul i-a stat în genunchi, iar pe interior se îneca în lacrimi.

Munca asiduă și frigul au împiedicat-o ani la rând să-și îndeplinească visul? Prin ce a trecut Mirela Vaida înainte de a deveni mamă

Apreciată și criticată deopotrivă, Mirela Vaida este o prezentă constantă „pe sticlă” de peste 20 de ani. Paradoxal, nu a avut niciodată televiziune prin cablu acasă și admira doamnele aranjate din Piața Operei de la fereastra căminului în care a locuit timp de patru ani. Acum, a devenit asemenea femeilor pe care le privea cu jind, dar puțină lume știe prin ce greutăți a trecut, de multe ori, când camerele de filmat sau închis ori când cortina s-a tras.

Vedeta de la Acces Direct și-a deschis sufletul și a vorbit despre momentele care au pus-o la pământ. În afară de atacurile în direct despre care știe toată lumea și în urma cărora s-a luptat pentru a-și face dreptate, Mirela Vaida a îndurat suferințe chiar mai puternice.

Mai exact, până la vârsta de 32 ani a pierdut mai multe sarcini. Venită dintr-o familie în care femeile dăduseră naștere chiar și de șapte ori, Mirela Vaida se temea că niciodată nu să-și vadă visul împlinit.

Avea deja o carieră de succes și era căsătorită de șase ani, dar munca în exces și condițiile grele și-au pus amprenta asupra corpului său, care s-a resimțit într-un mod tragic. „Ce s-a întâmplat atunci cu sarcinile? Eu cred că avusesem atunci și niște probleme, pentru că am avut nevoie de niște intervenții la parascopică, niște fibroame uterine.

Plus că, eu neavând mașină pe vremea aceea și mergeam cu troleul și stăteam foarte mult iarna, în frig, până venea. Stăteai pe scară. Stăteam foarte mult în frig și așteptam să ajung la facultate în acel frig și cred că toate, cu răceli, cu tot ce s-a întâmplat, m-au ajuns în acel punct. Care a fost foarte greu”, a povestit Mirela Vaida

„A trebuit să merg la foarte multe investigații”

Au urmat mai multe investigații, dar și un an în care a lăsat totul în mâinile lui Dumnezeu, a mers la mănăstiri și s-a rugat. La 33 ani, spune Mirela Vaida, „s-a desfundat conducta”. În prezent este mama a trei copii, dar și-ar dori o familie chiar mai mare.

„A trebuit să merg la foarte multe investigații și mă panicasem, chiar dacă eu eram la început în lumea televiziunii și aveam toate pârghiile. Eram omul ăla care muncea și zi și noapte, dar ceva lipsea. A trebuit să am parte și de aceste intervenții la parascopice.

Doctorița care m-a operat a zis că a fost foarte complicat. Că în loc de o oră a durat patru ore și că ea crede ca va fi nevoie de fertilizări in vitro pe viitor. (…) Aș mai face încă un copil sau doi, i-aș face. Soțul meu zice că el nu. Lasă, că eu îi duc, îi țin, îi alăptez”, a completat vedeta.

Sarcina pierdută de care nimeni nu a știut până acum

Două sarcini, Mirela Vaida le-a pierdut chiar în timp ce era pe scenă. „La mine lucrurile au fost așa. Prima sarcină am pierdut-o la Sinaia în timp ce cântam. Cred că era o sală de 300 de oameni. Eu eram într-o rochiță mulată și am simțit o hemoragie puternică. Am plecat. Nu știu cum am ajuns în lift, în cameră.

Dar atunci mi-am dat seama, uitându-mă, era ca un copil. Un cheag, ceva îngrozitor. M-am speriat atât de tare. A doua oară s-a întâmplat pe scena Teatrului de Revistă. Totuși, vestea bună este că medicii mi-au zis că ceea ce nu era sănătos pentru corp, s-a eliminat. Corpul este o barieră care triază ce e bine și ce nu”, a povestit prezentatoarea.

Blestemul prezentatoarelor de la Mireasă pentru fiul meu?

Dar în fața lui Teo Trandafir, Mirela Vaida a găsit puterea de face public un secret pe care până acum l-a ținut ascuns. Este vorba despre o a treia sarcină pe care a pierdut-o. Însă, de data aceasta, situația a fost diferite și poate mult mai traumatizantă.

„Eu am pierdut de două ori sarcina, de fapt, aș putea spune de trei ori. Pentru că eu am rămas și însărcinată…În vreo opt săptămâni, eram foarte fericită. Totul mergea ca la carte până m-am dus la control și mi-a zis doctorița că ea n-a citit decât în cărți. Era un sac gestațional, cum ar veni, fără embrion în el.

Și zice, ‘Practic, tu te vei umfla, vei arăta ca o graviduță, vei avea toate simptomele, dar nu ai copil. Asta se întâmplă o dată la un milion de cazuri’. Asta e treia oară, după ce pierdusem două. O iei razna, plângi, urli, țipi, nu te mai ridici din pat. Slăbești, nu mănânci, nu mai bei nimic. Te simți vinovată față de soțul tău, față de familia ta. Te simți vinovată că nu poți să dai ce și-ar dori orice familie. Îți spui că nu ești bună de nimic. După care te mai liniștești. Te duci la biserici și te rogi”, a detaliat Mirela Vaida drama care a marcat-o.

Astfel că, asemenea Gabrielei Cristea, care s-a luptat mult până a aduce pe lume primul copil și a pierdut două sarcini, nu știa ce îi rezervă viitorul. S-ar putea spune că este blestemul prezentatoarelor de la vechea și celebra emisiune: Mireasă pentru fiul meu.

„Gândește-te la bucuria pe care am simțit-o la a treia sarcină. Am plecat în vacanță cu soțul meu și numai așa…cumpăram câte un test de sarcină. Le făceam, așa, evantai. Nu știa cum să-mi zică doctorița, pentru că la mine era a treia. Era și nu era. A trebuit să fac acea procedură să mi se elimine sarcina falsă. Și o iei de la capăt, că nu ai ce să faci”, a completat Mirela Vaida.

Nici copilăria nu a fost roz pentru Mirela Vaida

În prezent, pare că are tot ce și-ar dori, dar nici copilăria nu a fost cea mai simplă pentru Mirela Vaida. Născută și crescută în Moldova, vedeta a îndurat mai multe lipsuri, iar baie făcea numai sâmbăta.

„Eu m-am născut în Moldova, în Târgu Frumos. Satul bunicilor mei, unde eu am crescut până la 7 ani este Ion Neculce. Te uiți peste deal și vezi Cotnariul. Din clasa I am făcut toată școala la Iași. La țară, în Moldova, era literă de lege: treaba ta ce faci de luni până sâmbătă. Numai sâmbătă seara te speli și duminică la slujbă.

Numai sâmbăta seara se spălau toți, în băliuță. Încălzea apa pe sobă. Băgai lemne. Băgai ciocleși, știuleți, ce mai avea omul prin curte. Se înfierbânta o căzănică cu apă și din aia se spălau toți. Pentru că puneai un pic de fierbinte și o mai adăugai cu apă rece. Ne spălam pe rând. Doar sâmbăta, că în rest nu făcea lumea focul. Și duminica, spălat, lăut- cum spunea mamaia, te duceai la biserica”, a relatat Mirela Vaida.

Adrian Vrauko

Adrian Vrauko este jurnalist cu 14 ani exeperiență în domeniul social și eveniment. Și-a început cariera la Realitatea TV, iar dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri din top 10 BRAT. De asemeena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor.