Celebra actriță Oana Pellea este în doliu. Mătușa artistei, Irina, a murit în urmă cu puțin timp. Aceasta a fost sora regretatului Amza Pellea.
„Irina mea… a plecat să se întâlnească cu surorile ei… Elvira, Tatiana, Ileana și cu frățiorul ei Amza… Îți mulțumesc pentru tot. Te iubesc. Blândețe de OM… Drum bun și să le spui tuturor din Cer că îi iubesc. Dumnezeu să te odihnească, iubita mea”, a scris actrița, într-o postare pe Facebook.
Sute de persoane i-au transmis mesaje de condoleanțe actriței, printre acestea numărându-se și Vlad Voiculescu, fostul Ministru al Sănătății, și actrița Maia Morgenstern.
Fiica regretatului actor Amza Pellea a făcut de-a lungul timpului mai multe mărturisiri emoționante despre familia sa. A povestit despre suferința cauzată de moartea celor doi părinți. După decesul mamei sale, Domnica Mihaela, a trecut prin momente grele.
„Când am pierdut-o pe mama am vrut să se termine viața. Nu să mă sinucid, dar nu m-a mai interesat viața. Pe urmă mi-am dat seama că dorința pe care o avea mama cu tata era să fiu fericită.
Și atunci am spus că dacă ei mă vor fericită, apoi e musai să fiu. Și am început să fiu fericită. Mama a fost iubirea vieții mele, pe lângă tata. Am două iubiri ale vieții mele. Am mai avut eu iubiri, dar nu sunt iubirile vieții mele.
Am avut și am un privilegiu extraordinar de a avea din ambele părți o familie, un neam, de care sunt foarte mândră, de oameni cinstiți, oameni frumoși, oameni cu frică de Dumnezeu.
E un mare privilegiu ăsta. Și îi mulțumesc Domnului în fiecare zi că am nimerit în neamul ăsta”, a spus Oana Pellea la un moment dat, în podcast-ul Fain și simplu, moderat de Mihai Moraru, potrivit capital.ro.
În urmă cu o lună, Oana Pellea a împlinit vârsta de 62 de ani, ocazie cu care a transmis un mesaj emoționant, transmițându-și gândurile, ca de fiecare dată, cătr părinții ei, amândoi plecați de pe această lume.
Legată profund de aceștia, reputatul actor Amza Pellea și Domnica Mihaela Policrat, le-a transmis un mesaj cuprinzător.
„Vă mulțumesc, iubiții mei, că m-ați adus pe lume! Vă iubesc!”, a scris actrița pe contul său de Facebook.