Categories: Știri

Smiley, declarații neașteptate despre despărțire! Soțul Ginei Pistol a fost extrem de sincer și a spus lucrurilor pe nume: „Sunt mai multe”

Smiley se numără printre cei mai bine cotați artiști de la noi din țară, având o carieră în domeniul muzical de mai bine de doua decenii, iar în ceea ce privește viața sa personală, se poate spune că se bucură de același succes. Cântărețul este căsătorit cu Gina Pistol, cea care l-a făcut și tătic pentru prima oară și care îi aduce tot timpul zâmbetul pe buze. De curând, însă, artistul a vorbit despre despărțire, uimind pe toată lumea.

Într-un clip publicat pe pagina sa de Instagram, Smiley a discutat despre iubirea adevărată, dar și despre despărțirile dureroase. Artistul a fost mai sincer ca niciodată, mărturisind că, după părerea lui, dragostea împlinită se întâlnește o singură dată în viață, în vreme ce oamenii ajung de mai multe ori, pe parcursul anilor, să se separe de persoanele de care se îndrăgostesc.

Tocmai de aceea, spune cântărețul, piesele muzicale cu mesaje referitoare la suferință și despărțire sunt mai numeroase, în timp ce melodiile ce prezintă povești reușite de dragoste sunt mult mai puține la număr.

„Dragostea împlinită, până la urmă, e una în viață. Despărțirile sunt foarte multe. Toți avem parte mai mult de despărțiri decât de dragoste împlinită. Dacă observi, piesele despre despărțire probabil că sunt mai multe, piesele de îndrăgosteală sunt mai multe, piesele în care vorbești despre o relație reușită sunt mai puține, pentru că sunt mai puține relații reușite în viață”, a declarat Smiley, în filmulețul postat pe pagina sa de Instagram.

La sfârșitul anului trecut, Smiley povestea că anul 2023 a fost unul foarte frumos pentru el, care a adus multe bucurii în viața lui. De departe, cel mai emoționant eveniment al anului a fost nunta sa cu Gina Pistol, iar pe plan profesional, cântărețul a dezvăluit că și-a înființat o companie în SUA, unde colaborează cu artiști de renume internațional.

„Cea mai mare bucurie pe care am trăit-o în 2023, fără ezitare, este faptul că mi-am întemeiat oficial o familie, m-am căsătorit și m-am așezat la casa mea, deși eram demult.

Dar am multe bucurii în 2023 – compania pe care am construit-o în State a început să funcționeze, am avut primul release internațional de renume mondial, cu Rita Ora, foarte multe sesiune cu artiști mari din afară, din US, UK. Am avut foarte multe lucruri pe plan internațional, dar și multe realizări aici. 2024 va fi și mai bun decât 2023, din acest punct de vedere”, spunea cântărețul, conform Unica.ro.

Rozalia Despinescu

Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.