Categories: Știri

Ce conţine, de fapt, laptele pe care îl cumperi de Lidl, Kaufland, Auchan, Mega Image sau Carrefour. Puțină lume citește eticheta

Cât de bun este laptele pe care îl cumperi din supermarket, mai exact, de la marii retaileri Lidl, Kaufland, Auchan, Mega Image sau Carrefour? Puține persoane știu întodeauna pe ce dau banii.

Dacă nu obișnuiești să citești eticheta produselor din supermarket, inclusiv a celor lactate, riști să pui în coș alimente toxice sau care te vor afecta într-o formă sau alta. Asta în condițiille în care ai senzația că ai investit în ceva bio, sănătos pentru organism.

Președintele Asociației Pro Consumatori (APC), Costel Stanciu, a spus ce greșeală fac românii atunci când iau lapte de la marile magazine, după ce, împreună cu alți experți ai companiei, s-au analizat atent mai multe sortimente.

Poiana Florilor, Olympus, Carrefour, 365, Covalact de Țară, Monor, Lăptăria cu caimac, Drag de România, Albalact, Rarăul, ProdLacta, SIM, Boni, Vreau din România, Oke, Pilos, Zuzu, Napolact, Mili, Proxi, Vadul Laptelui, Muller și Fulga sunt cele testate.

Tipurile de lapte enumerate prezintă 3, 5 procent de grăsime, iar Costel Stanciu precizează faptul că laptele cel mai bun este cel nestandartizat. Adică acel produs care nu a fost parțial smântânit și nu are un alt adaos.

”Din păcate, 99% dintre cei care consumă frecvent lapte nu știu să facă diferența, pe baza informațiilor trecute pe etichetă, între un lapte standardizat și unul nestandardizat, așa cum îl dă vaca. Acest lucru reiese foare clar din oferta de lapte de consum existentă la vânzare în marile structuri comerciale”, a transmis Costel Stanciu.

Dintre mărcile amintite, s-a ajuns la concluzia că doar două dintre ele produc lapte nestandartizat. Concret, este vorba despre Lăptăria cu caimac, care are lapte pasteurizat la temperatură joasă, și Muller, care provine din Germania și este tratat termic prin procedeul UHT.

Cât despre laptele standartizat, este unul prelucrat. Se bazează pe un conținut de lapte praf, lapte parțial smântânit sau grăsimi din lapte. ”Este adevărat că laptele cel mai bun este cel muls de la animale sănătoase, hrănite natural, manipulat în condiţii igienice şi consumat cât se poate de proaspăt. Dar câţi dintre consumatorii contemporani ai oraşelor planetei au această posibilitate? Pentru ei, contează ca laptele de consum să fie sigur, înainte de toate.

Ştiinţa şi tehnologia din domeniu pot asigura acest deziderat, care însă devine discutabil atunci când intră în ecuaţie interese financiare reflectate de creşterea la dimensiuni nefireşti a termenului de valabilitate, fără a mai vorbi de intervenţiile exagerate asupra naturii laptelui împinse până la falsuri grave”, a spus acum ceva timp și prof. univ. dr. Ion Schileru, ASE București.

Rozalia Despinescu

Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.