Şi dacă tot suntem mai atenţi la ce mâncăm şi citim etichetele produselor, cred că este timpul să lămurim o mare dilemă. Care este diferenţa dintre „a se consuma înainte de” şi „expiră la data de”. Deşi sună la fel, au înţelesuri total diferite. Pe scurt, „a se consuma înainte de” nu înseamnă că acel aliment nu mai este bun după data trecută pe ambalaj. Găsim acest marcaj în general pe alimente neperisabile, cum sunt snacksurile ori pastele. Ca să fie totul clar, am vorbit cu specialişti din domeniu, în cazul în care vreţi să faceţi ordine în frigider.
Cumpărăm mult şi aruncăm la fel de mult. Nu o spunem noi, ci studiile care arată faptul că în România risipim anual 2,5 milioane de tone de alimente. La un calcul simplu, aflăm că fiecare dintre noi aruncăm la gunoi, în medie, 70 de kilograme de mâncare în fiecare an. Şi, pentru că umplem frigiderul, se întâmplă uneori să ne gândim că putem consuma acel produs care a expirat în urmă cu două sau…trei zile. Total greşit, spun specialiştii.
Alexandru Ciric, director ICA: Din punct de vedere legal „a se consuma de preferinţă” defineşte data durabilităţii minimale, iar „expiră la data de” înseamnă că produsul nu poate fi consumat dupa acea dată. Nu trebuie consumat după data etichetată.
Regula se aplică mai ales în cazul produselor din carne crudă şi mezeluri; şuncă presată, salam, crenwurşti şi cârnaţi. Şunca presată, spre exemplu, un aliment folosit zilnic în mii de familii ca mic dejun sau pachet pentru şcoală, nu trebuie consumată niciodată după data de expirare, chiar dacă a fost păstrată în frigider cu ambalajul nedesfăcut.
Adrian Marinescu, medic primar boli infecţioase: Discutăm despre alimente perisabile. Sunt acele alimente care au o valabilitate clară, în mod cert după data de expirare există riscul de a ne face rău, vorbim despre toxiinfecţii alimentare, infecţii digestive care îmbracă diverse forme la persoanele vulnerabile prin vârstă, prin bolile cronice, copiii mici se pot deshidrata şi complicaţiile pot fi pe măsură.
Nici ouăle şi lactatele nu trebuie consumate după data expirării.
Alexandru Ciric, director ICA: Sunt produse de origine animală în cea mai mare parte, produse care prezintă un risc microbiologic mărit. Produsul este susceptibil de a dezvolta anumiţi patogeni, chiar şi Salmonella sau E-coli, ne pot face rău în momentul în care consumăm acest produs. Aceste date sunt făcute de obicei prin studii de către procesatori aşa încât să nu prezinte până la acea dată niciun risc pentru consumator. Orice zi după acea dată este un risc pe care ni-l asumăm.
În schimb, „a se consuma de preferinţă înainte de” este un avertisment mai permisiv atunci când vine vorba de consumarea alimentelor ambalate, precum chips-uri, grisine, sticks-uri, popcorn. Nu lipsit de riscuri, însă.
Alexandru Ciric, director ICA: Trebuie să ne orientăm după proprietăţile organoleptice. O pungă de chipsuri s-ar putea ca după o săptămână să capete un miros de rânced. Alte produse s-ar putea să îşi modifice calităţi organoleptice pe care le simţim imediat. Orice modificare simţim ca miros, ca gust, nu trebuie sub nicio formă consumat.
Sorin Mierlea, preşedinte InfoCons: Din păcate românii nu se uită la data de expirare a produsului, avem reclamaţii de la oameni care ajung acasă cu produse agro alimentare expirate. Este important să ştim că dacă apare „a se consuma de preferinţă înainte de” sau „expiră la data de”, ar fi bine să nu mai consumăm.
Şi un alt sfat important: alimentele trebuie depozitate şi păstrate conform recomandărilor producătorilor.